Data publicării:

Fâșia Gaza. Armata Israeleană, ciocniri violente. Morți și răniți, tensiuni în Orient

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
cisiordania
cisiordania

Cinci palestinieni au fost ucişi şi alţi 170 au fost răniţi de tiruri ale militarilor israelieni în Fâşia Gaza în timpul unor ciocniri între armata israeliană şi manifestanţi palestinieni la frontieră, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza, relatează AFP şi dpa.

Cel de-al cincilea palestinian ucis este un tânăr în vârstă de 16 ani, potrivit sursei citate. Mai înainte, alţi patru palestinieni au fost ucişi de tiruri ale soldaţilor şi tancurilor israeliene în Fâşia Gaza.

Mii de persoane s-au adunat vineri pentru a demonstra în Fâşia Gaza pentru drepturile refugiaţilor palestinieni şi ale descendenţilor lor de a se întoarce pe pământurile lor.

Confruntările au izbucnit vineri dimineaţă când soldaţii israelieni staţionaţi la graniţă au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa sute de palestinieni care încercau să se apropie de gardul de la frontieră.

Marele Marș

Protestatarii palestinieni au aruncat cu pietre în forţele de securitate israeliene în timpul 'Marelui Marş al Întoarcerii' după ce un palestinian a fost ucis de tiruri israeliene în cursul nopţii. Armata israeliană a afirmat că forţele de securitate au răspuns în condiţiile în care cei doi suspecţi s-au apropiat de gardul de la frontiera cu Israelul din sudul Fâşiei Gaza.

Marşul a fost organizat la solicitarea grupării islamiste Hamas pentru a aminti de sutele de mii de refugiaţi palestinieni care au fost expulzaţi sau au fugit din casele lor în timpul războiului din 1948 în urma căruia a fost proclamat statul Israel.

[citeste si]

Armata israeliană a anunţat că 17.000 de protestatari s-au adunat în cinci locaţii de-a lungul Fâşiei Gaza. Palestinienii au ars cauciucuri şi au aruncat cu pietre în direcţia soldaţilor israelieni care au răspuns cu 'mijloace de dispersare a revoltelor' şi au tras asupra principalilor instigatori, a precizat armata israeliană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel