Data publicării:
F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Franţei. Pe ce loc s-a clasat Hamilton
Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, a câştigat Marele Premiu al Franţei, a 12-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ce a avut loc duminică pe circuitul ''Paul Ricard'' din Le Castellet, olandezul fiind urmat pe podium de britanicii de la Mercedes, Lewis Hamilton şi George Russell, transmite presa internaţională.
Max Verstappen a ajuns la şapte victorii în acest sezon şi la 27 în cariera sa, la numai 24 de ani. Olandezul, care s-a impus şi anul trecut în MP al Franţei, şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului piloţilor, fiind acum la 63 de puncte de principalul său urmăritor, monegascul Charles Leclerc (Ferrari).
Acesta, plecat din pole position, a abandonat după ce a ieşit în decor în turul 18, când era pe primul loc. Leclerc a scăpat nevătămat după acest accident.
Monegascul câştigase precedentul MP, cel al Austriei. Locul 4 i-a revenit mexicanului Sergio Perez (Red Bull). Pe poziţia a 5-a a fost spaniolul Carlos Sainz Jr (Ferrari), iar pe locul 6 a încheiat compatriotul acestuia Fernando Alonso (Alpine). Hamilton a fost la cursa cu numărul 300 în Formula 1, reuşind cea mai bună clasare a sa în acest an şi al 187-lea podium, un record.
Britanicul, de şapte ori campion mondial, care a fost şi anul trecut pe locul 2 în MP al Franţei, nu a câştigat nicio cursă în acest sezon după 12 etape, o premieră în cariera sa în F1, începută în 2007.
Această situaţie se datorează faptului că în actualul sezon maşina sa nu este la un nivel prea ridicat. Locul 6 în campionat, Hamilton a confirmat că este în formă, cu al al 187-lea podium.
A fost prima oară în acest sezon când ambii piloţi Mercedes au urcat pe podium, Russell încheind pe locul 3 după ce l-a depăşit pe Perez în finalul cursei. Sainz, care a pornit din ultima linie din cauza schimbării unor componente ale motorului înaintea calificărilor, s-a clasat pe locul 5.
Citește și - Ce este Halo, sistemul care a salvat două vieţi într-o zi în Formula 1
Doi piloţi de Formula 1 au fost salvaţi de la moarte în aceeaşi zi, de acelaşi sistem de protecţie: Halo!
La Formula 1, Zhou Guanyu (23 de ani, Alfa Romeo) s-a ales cu monopostul făcut praf după un carambol în primul viraj, iar la Formula 2 Dennis Hauger (19 ani, Prema Racing) s-a trezit cu monopostul lui Roy Nissany (27 de ani, DAMS) deasupra capului său, scrie Digisport.ro.
"Uneori îi criticăm pe cei de la FIA, dar trebuie să le dăm credit pentru cât de mult ne-au ajutat. Probabil că au salvat două vieți. Trebuie să îi apreciem pentru efortul grozav depus pentru siguranța noastră.
Când am văzut accidentul lui Guanyu, am fost complet șocat. A fost incredibil. Faptul că a scăpat cu viață... e o nebunie! Mi se pare incredibil să poți scăpa cu viață din așa ceva", a declarat pilotul Carlos Sainz, conform Sky Sports.
Ce este Halo
Din 2018, monoposturile din toate seriile Formula, de la Formula 1 la Formula E, sunt prevăzute cu dispozitivul de protecție intitulat „halo”.
Acesta reprezintă o structură din titan prinsă în trei puncte de monopost, deasupra cockpit-ului, cu rolul de a proteja piloții în eventualitatea unor accidente și coliziuni, scrie Gsp.ro.
Nu toată lumea a văzut cu ochi buni sistemul Halo.
Max Verstappen, campionul din 2021, spunea pe atunci despre halo că „abuzează ADN-ul Formulei 1. Spun că e vorba de siguranță, dar în fiecare sport există riscuri”. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News