Data actualizării:
Data publicării:

Extinderea GFR, oprită. Mol, jucător MONDIAL, chiar dacă Ungaria nu are resurse

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Mol, celebra companie din Ungaria, prezentă și în România este unul dintre primii zece jucători mondiali pe piața energiei, chiar dacă țara vecină nu dispune de resurse de hidrocarburi. Remus Borza a vorbit la interviurile DCNews despre o companie românească de pe piața de transporturi ce ar fi putut fi un jucător regional important. Compania a pierdut această șansă după implicarea președintelui Traian Băsescu. 

Mol are o cifră de afaceri de câteva miliarde de euro în contextul în care Ungaria nu are resurse naturale. De cealaltă parte, România ar fi pierdut șansa de a lansa o astfel de companie din cauza unui complex de inferioritate, spune deputatul Remus Borza. GFR, una dintre companiile cu mari performanțe în prezent, a ratat șansa extinderii în timpul mandatului președintelui Traian Băsescu. La vremea aceea, însuși președintele a avut ieșiri publice în care a criticat preluarea CFR Marfă. 

"Sunt multe subiecte sensibile pe relația cu Ungaria. Mol, o companie la care statul mai are încă pachetul majoritar, este un jucător global, cu câteva miliarde de euro cifră de afaceri. România, tributară acelui complex de inferioritate, nu a reușit să dea o companie care să joace un astfel de rol, chiar și regional. Sunt unele cu o reală vocație, care ar putea avea acest rol regional precum Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica și așa mai departe. 

GFR operează pe nouă piețe externe. GFR este, dar putea fi la acest moment un jucător regional la o altă dimensiune. Din păcate Mol este departe, noi am pierdut trenul în ceea ce privește companiile românești din zona energiei. Nu știu dacă se pot recupera aceste decalaje. Ungaria nu are resurse, nu are hidrocarburi. Mol-ul procesează, e un integrator. Se poate și fără să ai resurse. Mol-ul e prezent și în America de Sud, în Asia. E printre primii zece jucători la nivel mondial," a spus Remus Borza. 

În anul 2013, vânzarea CFR Marfă către GFR a eșuat. Traian Băsescu a avut mai multe ieșiri publice în care a criticat achiziționarea CFR Marfă de către Grup Feroviar Român, companie controlată de Gruia Stoica. Cu de trei ori mai puțini angajați GFR a obținut în 2016,  o cifră de afaceri superioară companiei de stat CFR Marfă, ani buni lider al transporturilor feroviare din România.

Vezi răspunsul complet al lui Remus Borza:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel