Expoziție faimoasă la Timișoara: „SYMBIOSIS. Dan Voinea meeting the masters”
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Artistul Dan Voinea iese pentru prima oară la rampă după zece ani de absență în România. O face într-un gest de admirație la adresa maeștrilor artei romanești. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 21.07.2021 la orele 18:00, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara.

Artistul Dan Voinea iese pentru prima oară la rampă după zece ani de absență în România. O face într-un gest de admirație la adresa maeștrilor artei romanești. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 21.07.2021 la orele 18:00, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara.

Muzeul Național de Artă din Timișoara vă invită la primul proiect de expoziție în colaborare cu artistul Dan Voinea.  Aflat în portofoliul Slag Gallery New York și Galerie RX Paris, Dan Voinea iese pentru prima oară la rampă după zece ani de absență în România. O face într-un gest de admirație la adresa maeștrilor artei romanești.

Între 21 iulie-31 octombrie 2021

„Amplasată în sălile care fac legătura între colecția Corneliu Baba și cea a modernilor români, expoziția „SYMBIOSIS. Dan Voinea meetingthe masters” (deschisă în perioada 21.07-31.10) conține, pe lângă lucrările recente din solo show - o parte din ele fiind extensie a expozițiilor începutului de an din Paris și New York - și o selecție din perioada atelierului din Berlin, care va substitui timp de peste trei luni câteva dintre pânzele lui Corneliu Baba și o parte dintre cele ale modernilor Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian etc.

Pune în dialog arta contemporană cu cea modernă

Este un proiect fără precedent în muzeele noastre, care pune în dialog arta contemporană cu cea modernă și chestionează granițele fluide dintre ele. Expoziția aduce în spațiul muzeal lucrări care invocă mutațiile produse în conștiința și natura umană în ultimele decenii. Proiectul are ca scop implicit o dinamică de tranzit între concepții, realități, convenții estetice, dimensiuni ale reprezentării. 

Selecția de lucrări vizează integrarea unor forme expresive contemporane într-un context trans-temporal, fiind un prilej de reflecție asupra rupturilor de falie și a continuiățiiunor elemente de limbaj vizual” arată organizatorii într-un comunicat.

„Tema ce caracterizează picturile cele mai recente ale lui Dan Voinea este legată de infinitele posibilități dinamice ale expresivității umane. Chipuri reale și posibile, animale totemice, fațete anticlasice ale portretului capătă contur într-o atmosferă onirică, în care fundalul simplu și intens conține date selective ale unui spațiu cu potențial de peisaj. Autorul păstrează și perpetuează în toate seriile picturale misterul ce caracterizează gustul pentru ceva ce nu este încă desăvârșit, nici creat, dar este pe cale să se contureze. Potențialitatea formei este căutată fie prin suprapuneri palimpsestice de expresii, fie prin tușe impulsive, ca directe descărcări de energie vitală.  Această deschidere generoasă către capacitatea modelatoare a ființei creează conexiuni și proiecții posibile, în care scenariul auto-restaurării sau cel al auto-distrugerii devin fațete ale realității iminente. Tușele largi, culorile saturate, detaliile bine gândite și amplasate strategic, creează spații și interspații secvențiale, ca episoade onirice ale unei realități narative care este pe cale să se contureze. Interesul lui Voinea pentru procesualitate este conținut în caracterul dinamic al imaginilor create, în care întâlnim o pluriperspectivare de ordin conceptual și fizic. Pictura lui Dan Voinea este atemporală, gravă, liberă și experimentală.” notează Andreea Foanene, curatoarea expoziției.

Titlul „SYMBIOSIS. Dan Voinea meetingthe masters” este o aluzie la ideea de conviețuire și de schimb reciproc avantajos de informații, suflu, energii. În relațiile simbiotice, înlipsa unuia dintre organisme, existența celuilalt, în unele cazuri, nu mai este posibilă.

Despre Dan Voinea

Dan Voinea (n.1970), artist român, absolvent al UniversitățiiNaționale de Arte din București (1996), trăieșteșilucreazăîn Craiova șiBucurești. Înultimii 10 aniaexpusexclusivînafarațării. Este reprezentat de Slag Gallery NY șiGalerie RX Paris. Are lucrăriîncolecțiipubliceși private înRomânia, SUA, Germania, Franța, Elveția, Olanda, Austria, Spania, Singapore.

O selecție de expoziții ale autoruluicuprinde: 2021 - DUAL NATURE, Slag Gallery, Chelsea, NY; 2020 - 2021 STEP-NATURE, Galerie RX, Paris; 2019 - ART NOW, Hearst Gallery, New York; 2018 - BLINDSCAPE, Slag Gallery, Brooklyn, NY; 2017 - Solo Show, VOLTA New York Art Fair; 2017 - Solo Show, Kunstverein Worms, Germania; 2017 - ART@SAP Foundation, Walldorf, Germania; 2016 - BLOOM, Slag Gallery & HALO Foundation, New York, 2015 - ABSENTLY YOURS, Slag Gallery, Brooklyn, NY; 2014 - DEFACED, Boulder MoCA, Colorado; 2013 - GROUP DYNAMICS, Brandt Gallery, Amsterdam; 2013 - A MOMENTARY RISE OF REASON, “Beers Gallery”, London.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel