Data publicării:

Exporturile Rusiei de vodcă, scădere dramatică în 2015

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Exporturile Rusiei de vodcă și băuturi alcoolice au scăzut anul trecut cu 42% în volum și valoare, comparativ cu 2014, ajungând la cel mai redus nivel din 2005, a anunțat marți publicația rusă Kommersant, citând date confidențiale ale autorităților vamale, transmite Reuters.

Valoarea exporturilor Rusiei de vodcă și băuturi alcoolice s-a diminuat în 2015 până la 111,9 milioane de dolari, de la 187,1 milioane de dolari în 2014.

Vânzările de vodcă au scăzut în toate piețele majore, cel mai semnificativ declin, de aproape 70%, fiind înregistrat în Ucraina, pe fondul relațiilor tensionate dintre Moscova și Kiev, în urma anexării peninsulei Crimeea.

În 2015, cele mai mari cantități de vodcă rusească au fost exportate în Marea Britanie, Germania și Letonia.

"Relațiile dintre Rusia și statele occidentale au fost afectate de evenimentele din Ucraina și Siria și acesta ar putea fi motivul declinului vânzărilor de vodcă rusească", a declarat pentru Kommersant Vadim Drobiz, expert al pieței băuturilor alcoolice din Rusia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel