Data publicării:

Explozie puternică la o rafinărie din Indonezia. Totul a pornit de la un fulger

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

O explozie la o rafinărie din Indonezia, urmată de un incendiu, s-a soldat cu rănirea a mai mulți angajați, dar și pagube materiale însemnate.

O explozie urmată de un incendiu la o rafinărie din provincia indoneziană Java de Vest a rănit 20 de oameni şi a necesitat evacuarea a peste 1000 de localnici, informează Agerpres. Oficialităţile care au anunţat incidentul nu au putut preciza cauza deflagraţiei. Incendiul a izbucnit imediat după miezul nopţii, în timpul unei furtuni cu fulgere şi tunete, a declarat un purtător de cuvânt al companiei PT Kilang Pertamina Interasional, filială a corporaţiei de stat Pertamina.

Cinci dintre răniţi sunt în stare gravă. Alte trei persoane sunt date dispărute; martorii spun că suflul exploziei le-a aruncat într-o orezărie. Printre cei care au suferit arsuri sunt şi patru studenţi care treceau prin apropiere. Locatarul unui apartament din zonă, neafectat direct de explozie, a murit, se pare, din cauza unui atac de cord.

Şeful districtului Indramayu, unde se află rafinăria Balongan, a declarat unei televiziuni locală că amploarea incendiului a început să scadă. Un reprezentant al pompierilor a apreciat că este posibil ca totul să fi pornit de la un trăsnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel