Explozie puternică la un combinat chimic. Trei persoane au murit
Trei persoane au fost ucise şi cinci rănite într-o explozie la un combinat chimic în regiunea autonomă Mongolia Interioară din nordul Chinei la începutul zilei de miercuri, informează DPA citând media de stat chineze.
Explozia s-a produs la ora 2:55 (18:55 GMT marţi) la Dongxing Chemical Co Ltd în oraşul Ulanqab, a anunţat agenţia de presă Xinhua citând autorităţile oraşului.
Compania este o filială a Inner Mongolia Yidong Group Corp Ltd.
Exploziile în fabrici din China sunt frecvente, adesea produse pe fondul nerespectării normelor de siguranţă.
În martie, o explozie la un combinat chimic în provincia Jiangsu, în apropiere de Shanghai, a ucis 78 de persoane şi alte 640 au fost spitalizate.
La sfârşitul aceleiaşi luni, şapte persoane au murit şi cinci au fost rănite într-o explozie la o turnătorie din estul Chinei, în timp ce alte cinci au fost ucise şi trei rănite într-o altă explozie la o fabrică din provincia Shandong (est).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News