Data publicării:
Explozie într-un supermarket din Câmpina. Oameni evacuați. Intervenție urgentă a pompierilor
O explozie puternică a avut loc într-un supermarket din Câmpina. 50 de persoane se aflau în interior.
O explozie a avut loc la un supermarket din localitatea Câmpina, susține România TV. Clienții și angajații au fost evacuați de urgență. Incidentul a fost mai apoi anunțat la 112 de către o angajată a magazinului.
Conform ISU Prahova, explozia a avut loc la un panou electric care a luat foc ulterior.
”Am intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță Smurd. Incendiul s-a manifestat la panoul electric cu degajare de fum. S-au evacuat aproximativ 50 persoane, fără probleme medicale”, au precizat reprezentanții ISU.
Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar panica a fost destul de mare în zona magazinului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News