Data publicării:

Explozie devastatoare în Thailanda, cel puţin 10 morți şi peste 100 de răniți. S-au format două cratere uriașe

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Explozie devastatoare în Thailanda, cel puţin 10 morți şi peste 100 de răniți. S-au format două cratere uriașe / Foto: Pixabay
Explozie devastatoare în Thailanda, cel puţin 10 morți şi peste 100 de răniți. S-au format două cratere uriașe / Foto: Pixabay

Cel puțin 10 oameni au murit și peste o sută au fost răniți într-o explozie la un depozit de artificii.

Tragedie în Thailanda. Cel puţin zece persoane au murit şi peste o sută au fost rănite într-o explozie la un depozit de artificii, al cărui proprietar acuzat de neglijenţă a fost convocat la poliţie, informează Agerpres, citând AFP.

Explozia, care a avut loc sâmbătă după-amiază în oraşul Sungai Kolok, ar fi fost cauzată de lucrări de sudură într-o clădire în care se depozitau ilegal artificii.

"Am identificat 10 persoane (decedate) şi am găsit părţi din două cadavre pe care nu le putem identifica încă", a declarat duminică guvernatorul provinciei Narathiwat, Sanan Pongaksorn, într-o conferinţă de presă.

"Trimitem medici legişti să facă teste ADN, dar primele rapoarte indică faptul ele că sunt distincte", a adăugat el.

Artificiile ar fi fost depozitate ilegal

Oamenii legii care investighează cauza exploziei consideră că depozitarea artificiilor nu a fost permisă. Comandantul poliţiei din Narathiwat, generalul-maior Chalermporn Khamkhiew, a declarat că au fost livrate petarde cu puţin timp înainte de explozie.

"Investigăm dacă aceste petarde au fost transportate legal sau ilegal", a adăugat el.

"În acest moment, nu putem găsi nicio licenţă de deţinere sau de vânzare de petarde. Presupunem că fabrica nu are una", a continuat el.

S-au format două cratere de doi metri adâncime şi şase metri lăţime



Potrivit acestuia, explozia a aproximativ o tonă de praf de puşcă a produs două cratere de doi metri adâncime şi şase metri lăţime.

"L-am convocat pe proprietarul fabricii, acuzat de neglijenţa care s-a aflat la originea accidentului", a declarat colonelul Suthawet Thareethai, şeful poliţiei din districtul Muno.

Exploziile în atelierele de producţie de petarde şi de alte produse pirotehnice nu sunt neobişnuite în Thailanda. Tragedia de sâmbătă vine la cinci zile după explozia dintr-o fabrică de artificii, care a rănit 11 persoane, în nordul oraşului Chiang Mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel