Data publicării:

Explicația, cum ajung șoferii pe contrasens pe autostradă. Cristian Andrei: Senzație deosebit de periculoasă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru DCNews, Cristian Andrei, directorul General Adjunct la Direcția Generală Exploatare Infrastructura Rutieră, a făcut precizări cu privire la șoferii care circulă pe contrasens. 

Alegeri prezidentiale 2024

Titi Aur și Cristian Andrei au discutat într-o emisiune la DC News, moderată de jurnalistul Vâlcu despre campania pentru prevenirea și reducerea numărului de accidente rutiere pe drumurile publice, proiect susținut de CNAIR. Cristian Andrei a vorbit despre ”fenomenul” șoferilor care intră pe contrasens.

”Se întâmplă niște fenomene ciudate, pentru că ele pot fi tratate ca fenomene, acolo unde deschizi o infrastructură nouă, un segment de autostradă nou, la nodurile rutiere care asigură legăturile cu rețeaua locală, uneori, câte un utilizator mai intră pe contrasens și atunci e o senzație deosebit de periculoasă. Dar de obicei asta se întâmplă în primele luni de exploatare. De obicei acest fenomen se întâmplă cu localnicii din zona respectivă. Efectiv se încurcă.

Vitezele excesive, principala cauză a accidentelor

 

Noi la autostrăzi lucrăm cu noduri rutiere, așa se numesc intersecțiile autostrăzilor cu rețelele locale. Avem o grijă deosebită pentru ca noi să luăm toate măsurile de precauție pentru a semnaliza sensurile interzise pe unde aceștia pătrund. Din păcate, se întâmplă și nu este numai la noi în țară.

Problema majoră este cu rețeaua națională, în special cu drumurile cu două benzi de circulație, deci o bandă pe sens. Acolo datorită creșterii calității infrastructurii rutiere, într-adevăr viteza de deplasare începe să crească pentru că singura metodă de depășire este depășirea pe contrasens, în locurile legal delimitate. Din cauza vitezelor mari care se înregistrează în depășire se întâmplă acele accidente cu consecințe. Acolo este necesar ca Poliția Rutieră să își organizeze preventiv niște dispozitive pentru monitorizarea traficului”, a declarat Cristian Andrei, Director General Adjunct Direcția Generală Exploatare Infrastructura Rutieră, în direct la DC News.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel