În vorbirea curentă, românii folosesc tot mai frecvent expresii consacrate a căror origine le este, de multe ori, necunoscută. În ultimii ani, tinerii au dat moda unora dintre cele mai ciudate prescurtări și expresii, dar care în prezent au devenit ticuri verbale pentru o mare parte a populației.
AȘADAR = este un cuvând des folosit în fraze și se explică drept: "prin urmare, va să zică, astfel, așa".
EI BINE = este folosit ca: "după cum spuneam", "deci" sau este echivalentul vorbei ardelenilor: "no!” și reprezintă un clișeu verbal.
DECI = "Prin urmare, în consecință, drept care, așa fiind".
ȘI-AȘA = Chiar dacă nu se știe cum a apărut această vorbă, trebuie să știi că este o formulă care nu ajută la nimic și care nu are niciun sens specific.
Mulți oameni folosesc "zice" și "da?" după fiecare propozitie, atunci când vor să povestească ceva. Spre exemplu: "Au făcut dreptate, da? Ai înțeles, da?" sau "Am vorbit cu el și zice.... Apoi zice..., mai stă și zice...".
Cele mai celebre vorbe lansate de tineri și preluate de adulți
GEN = este echivalentul aproximativ al lui „like" din engleză și deși este cel mai des întâlnit cuvânt în ultimii ani, introdus în aproape fiecare frază, lumea l-a acceptat ușor și-l folosește fără să-și mai dea seama. La fel ca formula "și-așa", GEN nu ajută cu nimic în vorbire.
OMG = Acronim pentru "oh my God", în traducere înseamnă "Dumnezeule".
LOL = Este o altă expresie des utilizată, dar puțini știu ce înseamnă de fapt. LOL vine de la "laughing out loud", iar în traducere înseamnă "Râd cu voce tare".
YOLO = Acronim pentru ”You Only Live Once”, adică ”Nu trăieşti decât o dată”
MARFĂ, COOL, SUPER, GENIAL, BESTIAL = aceste expresii pot fi considerate superlative devenite clasice și care dau un aport mai tineresc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"