Premierul Ludovic Orban a declarat, astăzi, că alegerile parlamentare la termen nu prezintă riscuri semnificative dacă sunt respectate măsurile specifice de combatere a COVID 19.  

Textual, premierul a susținut că din punctul său de vedere ”derularea campaniei şi a votului, în conformitate cu regulile care au fost aplicate la alegerile locale, nu prezintă un risc suplimentar de infectare. În condițiile în care candidații respectă toate normele de protecție sanitară, în condițiile în care ziua votului se organizează așa cum a fost organizată şi la alegerile locale, riscul este foarte mic.” 

Declarația politică sună foarte bine, până când aceasta este pusă față în față cu cifrele de infectări zilnice raportate, conform Organizației Mondiale a Sănătății

La 14 zile după începerea școlilor (perioada maximă de incubare a virusului), România a înregistrat un plus de 443 de cazuri zilnice noi de COVID 19 (+39%), iar la 14 zile după desfășurarea alegerilor locale, un plus de 1.965 de cazuri față de ziua desfășurării alegerilor (+126%!). Cu alte cuvinte, cu școlile și urnele deschise și după un experiment electoral de 30 de zile, România a ajuns să înregistreze de 2.8 ori mai multe cazuri de COVID-19 decât la începutul campaniei electorale. 

Sigur că progresia cazurilor COVID în următoarea perioadă nu va fi una liniară, ci exponențială. Dar, de dragul experimentului, dacă asumăm, într-o formulă mult simplificată, că România, printr-un noroc improbabil, se va stabiliza în săptămânile următoare în zona de 3.500 de cazuri zilnice, atunci, la 14 zile după 6 decembrie, ziua alegerilor parlamentare, ne-am aștepta, teoretic, la un număr de 9.800 de cazuri pe zi (dacă asumăm că rata de multiplicare de 2.8 la aprozimativ 2 luni se păstrează, pentru că, nu-i așa, domnul Orban vrea ca totul să se întâmple exact la fel ca la locale). 

Ca să scurtăm povestea, dacă totul, dar absolut totul, se întâmplă, la virgulă, ca la alegerile locale, Orban și liberalii domniei sale ar condamna România la o situație similară cu cea a Italiei în vârf de pandemie (similară pentru că, până și în Italia, vârful de cazuri zilnice noi a fost de 6.557 de cazuri, pe 22 martie 2020). Cel mai probabil însă, până să ajungem acolo, o combinație de campanie electorală, vreme rece și răspândire comunitară accelerată va depăși cu mult capacitățile secțiilor ATI. Iar atunci când decesele se vor încăpățâna să se producă pe bandă rulantă, atunci când pacienții răpuși de COVID, nozocomialele de prin spitale și lipsa acută de medicamente, se vor aduna, Orban va avea pe mâini o revoltă de proporții. 

Lăsând la o parte orice calcul politic, este evident că organizarea parlamentarelor la termen ar fi profund iresponsabilă și lipsită de un temei epidemiologic clar. Dar nici teoretic lucrurile nu stau mai bine. Vorbind ca-n cărțile de politologie scrise la colțul blocului, asociații liberalilor reclamă că un Parlament cu mandat prelungit nu ar fi legitim și că un stat fără alegeri nu ar putea fi considerat democratic. Doar că, stând cu ciferele în față, este foarte dificil de admis un astfel de buchet stângaci de argumente pro alegeri. Pentru că, până una-alta, democrațiile sunt construite, cu tot cu instituțiile lor de bază, pentru a apăra cetățeni. În fața abzului? Da. În fața corupției? Da. În fața violenței arbitrare? Da.

Dar cel mai mult și cel mai mult, în fața morții. Nu degeaba dreptul la viață este piatra de temelie a oricărei democrații funcționale. Un Parlament ales în pandemie va fi acel Parlament care, înarmat cu o legitimitate strict calendaristică, se va zbate să explice cum a reușit să rateze prerogativa sa instituțională primară și elementară: aceea de a asigura dreptul la viață. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News