Există un precedent pentru Sabrina Voinea. Cum ar putea primi medalia de bronz gimnasta din România
Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea, se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la situația fiicei sale, căreia i s-a refuzat contestația la proba la sol la Jocurile Olimpice de la Paris și a fost depunctată pentru o greșeală închipuită.
Sabrina Voinea mai are o șansă pentru a urca pe podium la proba de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce mama și antrenoarea sa, Camelia Voinea, dar și întreaga comunitate sportivă, au decis să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv, având în vedere că tânăra a fost depunctată cu 0,1 pentru că ar fi călcat cu călcâiul în afara covorului.
„Eu am depus contestația pentru zecimea nedreptății Sabrinei nu a fost luată în calcul, ea clar era pe podium înaintea celor două gimnaste. Nedreptatea a fost făcută doar la Sabrina cu zecimea, restul să fim foarte clari, și-au primit nota pentru ceea ce au făcut“, a precizat, printre altele, Camelia Voinea.
De asemenea, Nadia Comăneci s-a implicat în această problemă și i s-a promis că exercițiul Sabrinei Voinea la sol va fi reanalizat, după ce gimnasta fost penalizată pentru că ar fi depășit covorul cu călcâiul și, ulterior, i-a fost refuzată contestația.
„Eu am plecat din tribună şi am alergat să le îmbrăţişez, pentru că era înainte de a primi aceasta notă contestată de americancă. Ana (n.r. Ana Maria Bărbosu) s-a simţit, săraca, umilită. A plâns, am îmbrăţişat-o pentru că a trecut printr-un moment extrem de dureros. Drama mea este nota Sabrinei, pentru că m-am uitat la toate videou-rile şi nu am văzut să fi pus călcâiul în afara liniei. Încă încercăm să revizuim acest video şi să îi întrebăm pe cei de la Federația Internaţională de Gimnastică unde a pus ea piciorul în afara covorului, pentru că ea are nevoie de claritate. S-a luat o deducţie neutră de o zecime care o punea pe locul trei“, a spus Nadia Comăneci.
Sabrina Voinea a adus acuzații grave arbitrilor de la Jocurile Olimpice, spunând că fotografia pe care aceștia s-au bazat atunci când au zis că a ieșit din covor la proba la sol este mai veche.
„Și Nadia Comăneci s-a uitat pe absolut toate imaginile și filmulețele, dar arbitrii i-au arătat că eu aș fi ieșit din covor. Poza aia, cum am precizat, este din finala pe echipe sau prima zi de concurs. Mai mult, în poza aia se vede doar călcâiul, nu și costumul sau altceva. Este o poză falsă, care nu este făcută ieri“, a precizat, ieri, gimnasta româncă.
Foto: Agerpres
Precedentul pentru Sabrina Voinea. Cum ar putea fi medaliată sportiva din România
În 2022, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, elvețiana Fanny Smith a obținut medalia olimpică de bronz pentru ski cross, la 14 luni după ce competiția s-a terminat. Atunci, președintele Comitetului Olimpic Internațional (CIO) Thomas Bach a organizat o scurtă ceremonie de medaliere la Muzeul Olimpic din Lausanne, potrivit Insidethegame.
Smith terminase inițial pe locul trei, în spatele câștigătoarei Sandra Näslund din Suedia și al canadiencei Marielle Thompson, în finala olimpică de la Genting Snowpark din Zhangjiakou. Ulterior, oficialii au analizat videoclipul și au decis că Smith a împiedicat-o pe Daniela Maier din Germania la saltul final.
Smith a primit un cartonaș galben pentru contact nepotrivit, iar Maier a primit bronzul și sportiva din Elveția a căzut pe locul 4.
După ce s-a întrunit de patru ori și a analizat videoclipurile și dovezile scrise, Comisia de Apel pentru Snowboard, Freestyle și Freeski Federația Internațională de Schi și Snowboard (FIS) a anulat verdictul juriului de la locul de desfășurare.
Ei au decis că „contactul a fost rezultatul unei secvențe de acțiuni care au avut loc la unison” și că „apropierea strânsă a concurenților în acel moment a dus la o acțiune care nu a fost nici intenționată, nici evitabilă”.
Maier, Asociația Germană de Schi și Confederația Germană de Sport Olimpic au făcut apoi apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru ca ea să fie medaliată ca medaliată cu bronz.
În decembrie, TAS a anunțat că decizia lor a fost de a acorda medalii de bronz ambelor sportive, constatare care a fost agreată de CIO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News