Franco, exhumare. Decizia parlamentului spaniol
Parlamentarii spanioli au dat undă verde pentru exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale dictatorului Franco.
Parlamentarii spanioli au aprobat joi decretul guvernului socialist ce autorizează exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale dictatorului Francisco Franco din mausoleul său de lângă Madrid, informează AFP şi Reuters. Textul a fost aprobat cu 172 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 164 de abţineri.
Premierul spaniol Pedro Sanchez, instalat la putere la începutul lui iunie, a făcut din exhumarea lui Franco din Valle de los Caidos (Valea celor căzuţi), complex memorial situat la 50 de kilometri de Madrid, unul dintre principalii săi 'cai de bătaie'.
'Justiţie. Memorie. Demnitate. Astăzi, Spania face un pas istoric. Astăzi, democraţia noastră este mai bună', a reacţionat Sanchez pe contul său de Twitter. Francisco Franco, învingător al sângerosului război civil (1936-1939) şi care a condus Spania cu o mână de fier până la moartea sa în 1975, este înhumat în Valle de los Caidos într-un mormânt cu numele său, unde oameni mai depun şi azi flori.
Memoria războiului civil
Mausoleul a fost construit în timpul regimului său, parţial de către prizonierii de război republicani, şi se dorea a fi 'un loc de reconciliere' între cele două tabere din războiul civil. Rămăşiţele pământeşti a circa 27.000 de combatanţi franchişti şi 10.000 de opozanţi republicani se află de asemenea în acest loc, într-o criptă. Guvernul spaniol şi-a exprimat intenţia de a încheia operaţiunile de exhumare până la sfârşitul anului.
Fundaţia Franco şi descendenţii dictatorului, care se opun vehement exhumării, au avertizat că vor folosi 'toate mijloacele legale' pentru a se opune exhumării, dar au acceptat la sfârşitul lui august să preia rămăşiţele pământeşti ale lui Franco dacă exhumarea va avea totuşi loc.
Memoria războiului civil şi a dictaturii lui Franco divizează în continuare Spania. Stânga cere să se facă dreptate victimelor războiului şi represiunii, dintre care mii mai sunt încă înhumate în gropi comune pe teritoriul ţării. Conservatorii din Partidul Popular, care s-au abţinut de la vot, la fel ca liberalii din Ciudadanos, acuză însă stânga că redeschide rănile unui trecut dureros.
Vezi și: Mausoleul lui Franco, Spania, prilej de dispute în guvern
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News