Data publicării:

Exercițiu complex de restaurare a funcționării SEN, realizat cu succes de Transelectrica

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Economie
WhatsApp
FOTO: Facebook @ Transelectrica
FOTO: Facebook @ Transelectrica

Aproximativ 100 de specialiști au participat la un exercițiu complex desfășurat la Centrala Hidroelectrică Lotru.

Dispecerul Energetic Național din cadrul Transelectrica a desfășurat, în această săptămână, la Centrala Hidroelectrică Lotru, un exercițiu complex de restaurare a Sistemului Electroenergetic Național (SEN). La exercițiu au participat aproximativ 100 de specialiști de la principalele entități implicate în aceste procese: Transelectrica (Dispecerul Energetic Național și Dispecerii Energetici Teritoriali), Hidroelectrica, OMV Petrom, Romgaz, CE Oltenia, CNE Cernavodă, DEER, PPC Rețele Electrice, Distribuție Energie Oltenia, Delgaz Grid.

”Exercițiul practic a presupus pornirea în condiții de siguranță a Centralei Hidroelectrice Lotru fără tensiune din sistem, alimentarea unei pompe din cadrul amenajării hidroelectrice și apoi resincronizarea insulei la SEN.

Apărarea și restaurarea sunt activități esențiale, fără de care sistemul energetic nu ar face față în cazul apariției unor stări de urgență, respectiv nu ar putea reveni la starea normală de funcționare, după instaurarea unei stări de colaps.

Exercițiul organizat la Centrala Hidroelectrică Lotru a fost o reușită, personalul implicat și instalațiile energetice s-au comportat conform parametrilor proiectați și așteptați.

Acest exercițiu a fost organizat ca urmare a obligațiilor legale pe care Transelectrica le are în calitate de Operator de Transport și Sistem membru al rețelei interconectate europene, în conformitate cu prevederile Regulamentului European 2196/2017”, au transmis reprezentanții Transelectrica într-un comunicat.

De asemenea, în viitorul apropiat, ”ne propunem să organizăm un exercițiu similar la o scară mai mare care să implice și operatori de transport și sistem vecini”.

”Mulțumim Hidroelectrica pentru găzduirea evenimentului și pentru permanentul suport acordat în asigurarea condițiilor de funcționare sigură a Sistemului Electroenergetic Național” au mai precizat cei de la Transelectrica

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel