Exerciţii militare ale GOTR în Transnistria. Tiraspolul cere suplimentarea contingentului rusesc
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Exerciţii militare ale GOTR în Transnistria. Tiraspolul cere suplimentarea contingentului rusesc / Foto: Pexels
Exerciţii militare ale GOTR în Transnistria. Tiraspolul cere suplimentarea contingentului rusesc / Foto: Pexels
Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria (GOTR) a efectuat exerciţii de pregătire de luptă, a anunţat marţi într-un comunicat serviciul de presă al Districtului militar Vest al Federaţiei Ruse, în subordinea căruia intră şi contingentul de militari ruşi ce staţionează în stânga Nistrului, relatează agenţia de presă rusă Interfax. 

În total, circa 100 de echipamente militare şi tehnică de luptă au fost implicate în aceste manevre, conform comunicatului, care menţionează că aceste exerciţii fuseseră planificate cu mult timp înainte. 'În cadrul aplicaţiilor au fost exersate acţiuni de primire a armelor şi echipamentului, de pregătire a tehnicii militare pentru ieşirea din bază şi de avansare spre locul de desfăşurare a efectivelor, punându-se accentul pe probleme legate de camuflaj, pregătirea punctelor de tragere şi a tehnicii de luptă', potrivit textului.

Anunţul despre exerciţiile GOTR - creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria - intervine după ce, luni, fostul deputat al Platformei DA Chiril Moţpan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că, între 24 şi 30 ianuarie, trupele ruse din Transnistria planifică exerciţii militare de amploare în zona oraşului Bender (Tighina). Moţpan - ex-preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate - afirmase luni că militarii ruşi staţionaţi în Transnistria vor 'simula atacuri asupra localităţilor Căuşeni, Varniţa, Gura Bâcului şi Chişinău', potrivit portalului Nokta.md.

Republica Moldova se află într-o situaţie 'extrem de dificilă' în contextul tensiunilor legate de Ucraina

'Nou-numitul vicepremier pentru integrare ar putea să nu fie nici măcar informat despre 'intenţiile separatiştilor şi ale trupelor ruse dislocate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, a spus fostul deputat, apreciind că Republica Moldova se află într-o situaţie 'extrem de dificilă' în contextul tensiunilor legate de Ucraina. Serviciul de informaţii al armatei ucrainene anunţase recent că serviciile speciale ruse ar pune la cale provocări împotriva propriilor militari dislocaţi în Transnistria pentru a da vina pe Ucraina.

'Urmărim situaţia la toate graniţele şi ne angajăm să asistăm toţi vecinii Ucrainei în pregătirea lor pentru orice acţiuni care ar putea veni din partea Rusiei. Aceasta ar putea să facă mişcări neprevăzute, să utilizeze diverse mijloace, dar suntem în alertă şi suntem pregătiţi să facem faţă planului ei', a declarat săptămâna trecută ambasadoarea SUA Linda Thomas-Greenfield, într-o intervenţie la Jurnal.tv.

'Suntem foarte îngrijoraţi. Instituţiile noastre sunt vigilente'

'Noi monitorizăm situaţia şi, bineînţeles, suntem foarte îngrijoraţi. Instituţiile noastre sunt vigilente. Avem şi noi scenarii pe care le luăm în considerare (...), dar ne dorim, aşa cum îşi doreşte toată lumea să se identifice soluţii paşnice la nivel regional', a afirmat la rândul său preşedintele Maia Sandu într-un interviu pentru un post de televiziune.

În acelaşi timp, Oleg Beleakov, şeful delegaţiei Tiraspolului în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) - mecanism tripartit pentru supravegherea situaţiei din Zona de securitate de la Nistru - a pledat zilele trecute pentru 'consolidarea contingentului rusesc de pacificare de pe Nistru'.

El a făcut această declaraţie într-un comentariu la aprobarea de către guvernul Republicii Moldova a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova - NATO (IPAP), potrivit portalului Deschide.md. Într-o reacţie la declaraţia reprezentantului administraţiei separatiste de la Tiraspol, Biroul Politici de Reintegrare (BPR) de pe lângă guvernul de la Chişinău a afirmat pentru Deschide.md că acesta 'confundă intenţionat GOTR cu contingentul militar al Federaţiei Ruse din cadrul Forţelor mixte de menţinere a păcii'.

GOTR nu face parte din Forţele mixte de menţinere a păcii

Potrivit Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, GOTR nu face parte din Forţele mixte de menţinere a păcii şi nu are delegată nicio atribuţie similară competenţelor acestora, a subliniat BPR.

'Articolul 4 al acestui acord menţionează obligaţia GOTR de a respecta neutralitatea. În plus, se stabileşte că problemele ce ţin de statutul fostei Armate a 14-a, modul şi termenul de retragere etapizată a acesteia se va discuta între Federaţia Rusa şi Republica Moldova', au declarat reprezentanţi ai BPR pentru Deschide.md.

Referitor la competenţele Comisiei Unificate de Control, 'precizăm că sub monitorizarea acesteia se află situaţia în Zona de securitate şi funcţionarea Forţelor mixte de menţinere a păcii', subliniază oficialii BPR, atrăgând atenţia că ceea ce e în afara acestui perimetru (zona de securitate) depăşeşte mandatul oricărui şef de delegaţie din cadrul CUC.

În acest context, deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Oazu Nantoi a comentat pentru Deschide.md că afirmaţiile lui Beleakov sunt orchestrate de Kremlin şi urmăresc scopul de a-i manipula şi a-i dezinforma pe cetăţenii Republicii Moldova.

'Sperăm că aceste trupe nu vor fi folosite împotriva Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova'

'Nouă ne rămâne să sperăm că situaţia în Ucraina nu va degrada şi că aceste trupe nu vor fi folosite împotriva Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova', a declarat el, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel