La finalul exercițiului de pe Dunăre, pe brațul Borcea, generalul american s-a declarat încântat de militarii români, precizând că deși lucrează în armată de peste 37 de ani, acesta a fost cel mai bine organizată și executată a unui curs de apă pe care a văzut-o.
Generalul locotenent Ben Hodges, comandantul forțelor terestre ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa, a declarat, duminică, 16 iulie a.c., în cadrul Zilei Distinșilor Vizitatori a exercițiului multinațional A SABER GUARDIAN-17 desfășurat în Bordușani: "Lucrez în armată de 37 de ani iar aceasta a fost cea mai bine organizată şi executată traversare a unui curs de apă pe care am văzut-o vreodată. Sunt extrem de mândru de Forțele Terestre Române, de Forțele Navale, Aeriene și Forțele Speciale, se arată și pe pagina de Facebook a Forțelor Terestre Române.
Potrivit Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), SABER GUARDIAN 17 este cel mai mare exerciţiu multinaţional din istoria modernă la care Armata Română ia parte, desfăşurându-se simultan în trei state aliate (Bulgaria, Româniai şi Ungaria), în perioada 10-22 iulie.
SMFN, precizează într-un comunicat că Forțele Navale Române vor participa cu un efectiv de 745 de militari şi tehnică alcătuită din 10 nave de luptă şi de sprijin logistic, 12 ambarcaţiuni şi 18 mijloace terestre de luptă, se arată într-un comunicat de presă.
Forţele Navale Române participă la şase secvenţe ale exerciţiului multinaţional SABER GUARDIAN 17.
SG17 este condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite în Europa și se desfășoară în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile Bulgariei, României și Ungariei, cu participarea a 25.000 de militari, din 22 de țări aliate și partenere.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu