Data actualizării:
Data publicării:

EXCLUSIV. Ana Iorga, concediată din cauza unui mesaj pe Facebook. Ce i-a spus Cosmin Prelipceanu Anei Iorga

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

După ce DC News a publicat un rezumat al unui dialog dintre Ana Iorga Mihail și Radu Paraschivescu, jurnalista anterior menționată a făcut noi precizări pe marginea acestui subiect.

VEZI ȘI: EXCLUSIV. Radu Paraschivescu (Digi24) prezintă o conversație cu Ana Iorga Mihail. "M-a sunat cu vreo trei luni în urmă ca să-mi spună că mă apreciază"

Ana Iorga Mihail subliniază faptul că subiectul de presă nu ar fi trebuit să fie "conflictul" cu Radu Paraschivescu, ci motivul concedierii sale de la Digi24: un mesaj postat pe Facebook.

Iată ce spune Ana Iorga Mihail în exclusivitate pentru DC News:


"Cum domnul Radu Paraschivescu recidivează, mă văd nevoită să răspund punctual, pentru ultima dată, afirmaţiilor sale.

1) În legătură cu greşeala din emisiune pe care am ironizat-o într-o postare pe Facebook şi de care domnia sa se dezice: păstrez credinţa că răspunderea produsului finit aparţine autorului. E foarte uşor să arunci vina în spinarea oamenilor de la grafică. Ei sunt buni specialişti în domeniul lor, nu sunt datori să fie şi filologi. Onorant şi onest este să verifici toate detaliile unui produs pe care îţi pui semnătura. Dacă greşelile aparţin doar celorlalţi înseamnă că nici meritele nu mai aparţin realizatorului.

2) I-am telefonat, într-adevăr, domnului Paraschivescu, din onestitate şi cu o mare doză de naivitate. Cunoscându-i profilul public, presupuneam că nu ştia că exista deja în lucru la Digi24 o emisiune cu acelaşi profil. Spre marea-mi mirare şi dezamăgire, această problemă de etică nu a părut să-l afecteze. Proiectul meu primise de mai multe ori acordul de principiu. Cosmin Prelipceanu m-a asigurat chiar, la un moment dat, în privinţa emisiunii mele: „Începem de luni!".

3) Domnul Paraschivescu scrie: „orice post TV care se respectă ţine să aibă oamenii cei mai potriviţi şi emisiunile cele mai bune". Mă tem că Digi24 nu prea se respectă. Nu există argumente obiective care să motiveze alegerea făcută în acest caz. Nici urmă nu a fost de „luptă dreaptă" sau de alegerea celui mai bun. 

A fost vorba doar de distrugerea unui proiect deja închegat şi de înlocuirea lui în pripă cu altceva. Dar nu domnul Paraschivescu ne interesează în primul rând acum. Ci felul în care Digi24 îşi tratează angajaţii. M-am simţit datoare să povestesc ce mi s-a întâmplat tocmai în contextul concedierii lui Cristian Citre. Tăcerea mea şi a altora nu ar face decât să lase impresia că situaţia în care se află Cristian Citre e un accident, un caz singular. Or, nu e deloc aşa. Rămâne realitatea concedierii mele din cauza unei postări pe Facebook. Rămâne întrebarea dacă autoritatea conducerii unui post TV se poate extinde asupra opiniilor postate pe Facebook", încheie Ana Iorga Mihail.

VEZI ȘI: Ana Iorga-Radu Paraschivescu (Digi 24). Polemica se încinge după concedierea jurnalistei Ana Iorga

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel