EXCLUDERI din PSD. Decizia conducerii partidului
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp

Comitetul Executiv (CEx) al PSD Suceava, a decis dizolvarea Biroului Permanent al Organizaţiei municipale Suceava şi numirea ca preşedinte interimar a lui Dan Ioan Cuşnir, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Alexandru Rădulescu.

La reuniunea CEx al PSD s-a stabilit că urmează să se constituie un birou politic interimar care să gestioneze activitatea organizaţiei până la alegerea unei noi conduceri.

Organizaţia municipală PSD Suceava l-a avut ca lider în ultimii ani pe senatorul Ovidiu Donţu, care a demisionat din funcţie după ce nu şi-a atins obiectivul de a câştiga alegerile pentru funcţia de primar în municipiul reşedinţă de judeţ.

PSD nu a mai câştigat funcţia de primar al municipiului Suceava din anul 2000. Totodată, CEx al PSD a aprobat dizolvarea organizaţiilor locale din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului şi numirea preşedinţilor interimari, respectiv Gheorghe Apetrii, Adrian Posa şi Nicolae Cazacu. La solicitarea unor preşedinţi de organizaţii locale s-a supus votului şi s-a aprobat retragerea sprijinului politic unor consilieri locali aleşi pe listele PSD, ca urmare a încălcării unor prevederi statutare.

Este vorba despre patru consilieri locali care au fost excluşi din partid şi vor fi înlocuiţi în consiliile locale cu supleanţi de pe lista PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel