EXCEPȚIE. Cine poate să NU poarte MASCA în spațiile închise
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind obligativitatea purtării măștii de protecție. Vezi cine poate să NU poarte masca în spațiile închise. 

”Masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei. 

În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:

a) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;

b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

c) persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);

d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri

f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare

g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.” anunță Ministerul Sănătății. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel