Excelență în educație. 111 ani de la înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Mesajul transmis de prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE
Academia de Studii Economice din București marchează în săptămâna 1 – 6 aprilie, printr-o serie de manifestări anunțate pe site-ul instituțional ase.ro și pagina oficiala de Facebook, 111 ani de excelență academică.
Liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România a fost înființat, prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, având denumirea inițială de Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (AISCI). Prima zi este dedicată, în fiecare an, omagierii memoriei marilor personalități din istoria Academiei de Studii Economice din București, prin depunere de coroane la mormintele acestora.
Luni, 1 aprilie, are loc deschiderea Concursului interdisciplinar pe teme economice „Elevii de astăzi, profesioniștii de mâine”, organizat de ASE în parteneriat cu Colegiul Economic „A. D. Xenopol” și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București. Festivitatea de deschidere și de premiere a acestui concurs, care se desfășoară pe parcursul întregii săptămâni, precum și manifestările din Aula Magna ale programului săptămânii, vor fi transmise live pe pagina oficială de Facebook ASE.
Marți, 2 aprilie, este ziua dedicată evenimentelor științifice, dezbaterilor, organizate pe facultăți, atelierelor de lucru, organizate de Alumni ASE și de Uniunea Studenților ASE.
Miercuri, 3 aprilie, va avea loc Adunarea festivă la nivelul universității, care are ca momente distincte marcarea a 100 de ani de la susținerea primei teze de doctorat în ASE, lansări de carte și acordarea de distincții: diploma „Meritul universitar cu medalie de aur – Virgil Madgearu” doamnei prof. univ. dr. Crenguța Leaua și titlul onorific de „Profesor emerit” unor cadre didactice ale ASE, care s-au distins prin excelență în activitatea didactică și de cercetare și care s-au pensionat.
În perioada 4-5 aprilie a.c., se desfășoară, ca în fiecare an cu prilejul Zilei universității, Sesiunea de comunicări științifice studențești, organizate pe facultăți.
Vineri, 5 aprilie, începând cu ora 10:00, are loc în Aula Magna a Palatului ASE, ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa domnului Alain Juppé, prim-ministru al Franței (1995- 1997, membru al Consiliului Constituțional francez, ca semn de recunoaștere față de meritele ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI Piața Romană nr. 6, sector 1, București, cod 010374, România Telefon: 021.319.19.00 / 021.319.19.01; Fax: 021.319.18.99 e-mail: [email protected] / www.ase.ro excepționale în construcția unei culturi a diplomației publice și a leadership-ului în Franța și Europa, dovedite în întreaga sa carieră profesională.
Cu o tradiție de 111 ani, Academia de Studii Economice din București este o universitate dinamică, într-o adaptare permanentă la cerințele economiei de piață, în strânsă legătură cu cerințele mediului de afaceri, oferind mereu noi oportunități studenților săi.
„111 ani de excelență academică reflectă eforturile meritorii, depuse de zecile de generații de cadre didactice și membrii ai comunității noastre universitare, care au slujit onest țara, dezvoltarea ei, dinamica progresului și a bunăstării oamenilor ei, prin formarea profilului uman și profesional a peste 320 000 de absolvenți ai Academiei de Studii Economice”, subliniază în mesajul său prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE. Vivat, crescat, floreat!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News