EXATLON. Anda Adam, declarații la întoarcerea în țară: Plângeam în baie
Anda Adam a fost eliminată din cadrul competiției Exatlon, ajungând deja în România.
În țară, vedeta a fost întâmpinată pe aeroport de soțul ei, Sorin, și fetița în vârstă de 2 ani.
"I-am spus că vin fără Evelin ca să îi facem o surpriză. Vrea să o strângă în brațe pe mami. Mă bucur că a venit mai devreme acasă, nu aș fi murit 6 luni fără ea, dar mă căleam mai tare. A fost foarte greu. O apreciam oricum, dar experiența asta m-a făcut să mă schimb în privința ei. Eu mă exteriorizăm și mai tare când o vedeam în emisiune, băteam cu pumnii în pereți. Evelin se entuziasma foarte tare", a declarat el în cadrul emisiunii Wowbiz.
Declarații Anda Adam
Anda Adam s-a bucurat foarte mult atunci când și-a revăzut soțul și fetița. Artista a vorbit despre competiție și a spus că îi pare rău că nu a putut să stea până la final.
"Concursul este foarte greu, trebuie să stai foarte bine psihic în această competiție. Nu știi cât este ceasul, nu ai voie să știi cât e ceasul. Este foarte greu fără Evelin. Pe TV am plâns o dată, însă acolo am plâns de multe ori, plângeam în baie și după mă întorceam la colegii mei pentru că nu voiam să-i influențez, Au fost mai multe momente grele pentru mine, mă culcam și mă trezeam cu fetița mea în gând, mă speriasem că parcă nu puteam mai vizualizez copilul. Îmi pare bine că m-am întors, dar îmi pare rău că nu am stat până la sfârșitul competiței", a declarat Anda Adam.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News