Data actualizării:
Data publicării:

EVZ întoarce armele. Reportaj despre bătrâna înhățată degeaba de procurori

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Evz.ro a publicat, miercuri, un reportaj despre o bătrână care a fost adusă de procurori în Capitală, pentru audieri, tocmai din comuna Iaslovăţ, judeţul Suceava. După audieri, femeia în vârstă de 72 de ani a fost lăsată în stradă, fără niciun leu în buzunar.

Materialul prezintă cazul Mariei Cociorvan, care a ajuns celebră în comuna sa după ce la televizor au apărut imagini în care putea fi văzută cum era adusă de mascați la sediul DNA București. 

Bătrâna a fost acuzată de anchetatori că i-ar fi dat ouă şi bani judecătorului Bogdan Bărbuţă, de la Judecătoria Rădăuţi, arestat preventiv luni seară de Curtea de Apel Bucureşti, pentru fapte de corupţie.

În timpul audierilor i s-a făcut rău și a primit o felie de pizza din partea unui anchetator, chiar dacă nu a recunoscut faptele de care era acuzată și nu i-a făcut pe plac acestuia. Într-un final, a fost lăsată singură pe străzile Capitalei, pe care nu o mai vizitase niciodată, arată sursa citată.

A reușit să ajungă acasă mulțumită unui avocat, care i-a dat 100 de lei pentru a-și putea cumpăra un bilet de tren. 

„Vă spun adevărul că l-am pupat de bucurie”, a declarat femeia, care a ajuns acasă a doua zi dimineaţă, la aproape 24 de ore, după ce a plecat din faţa porţii, cu duba jandarmeriei. Ea a transmis că va face toate demersurile pentru a-i acționa în instanță pe cei vinovați de situația în care a fost pusă, încheie evz.ro.

Vezi și: Trei magistrați suspectați de mită în dosare cu retrocedări, aduși la DNA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel