Data publicării:

Evoluţii bursiere: Tesla ridică Dow Jones, Japonia suferă după blocada Chinei pe piața semiconductorilor

Autor: D.C. | Categorie: Economie
WhatsApp
foto pixabay/pexels ilustrativ
foto pixabay/pexels ilustrativ

Prețul petrolului continuă să scadă, avansul acțiunilor Tesla trage în sus bursa de la New York, iar la Tokio se resimte efectul restricțiilor introduse de China pe piața metalelor pentru semiconductori.

Bursa japoneză a închis şedinţa de marţi în scădere cu 0,98%, după ce China a introdus restricţii la exporturile a două metale utilizate pentru fabricarea de semiconductori, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 33.422,52 puncte, în scădere cu 330,81 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 0,35%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.593,31 puncte, în scădere cu 9,16 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de luni în creştere, pe fondul avansului acţiunilor Tesla, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,03%, ajungând la valoarea de 34.418,47 puncte, în creştere cu 10,87 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,12%, ajungând la valoarea de 4.455,59 puncte, în creştere cu 5,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,21%, ajungând la valoarea de 13.816,77 puncte, în creştere cu 28,85 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna august a scăzut cu 0,85 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 69,79 dolari.

Londra - Bursa de la Londra a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,06%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.527,26 puncte, în scădere cu 4,27 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie a scăzut cu 0,76 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 74,65 dolari.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,41%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 16.081,04 puncte, în scădere cu 66,86 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,18%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.386,70 puncte, în scădere cu 13,36 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel