Evenimentul astrologic cheie al lunii august
Data publicării:
Autor: Daniela Simulescu
WhatsApp
Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels
Horoscop august. 

În august vom avea o sumedenie de evenimente astrologice, demne de menționat(conjuncția Marte-Uranus-Uranus în Taur, Luna Plină din Vărsător conjunctă cu Saturn), dar fără doar și poate, cel care va produse schimbări serioase, atât la nivel personal cât și mondial, va fi tranzitul lui Marte în Gemeni. 

De obicei, Marte petrece aproximativ două luni într-un semn zodiacal, dar de data aceasta va fi în Gemeni până pe 25 martie 2022. De ce? Pentru că va și retrograda în perioada 30 octombrie 2022-12 ianuarie 2023. 

Să ne reamintim cine este Marte(în mitologia romană) sau Ares(mitologia greacă). Fiul lui Jupiter(Zeus) și al Iunonei(Hera). Era cunoscut ca Zeul războiului, cel care avea în vedere doar lupta pură, agresivitatea, forța, curajul, ambiția, pasiunea. Pe acesta îl mâna furia și nu se temea să o promoveze și printre ceilalți zei. Bătăuș, dar și foarte competitiv. Poziția acestei planete în astrologie arată modul în care acționăm, mai ales la nivel socio-profesional. 

Din punct de vedere astronomic, Marte este a patra planetă de la Soare. Are o culoare roșiatică. Și să nu uităm că a devenit obiectivul principal al unor oameni influenți și puternici ca Elon Musk. Rotația sa în jurul Soarelui se realizează în circa doi ani. Și îi mai place să și retrogradeze la doi ani și câteva luni. 

Dacă este să discutăm despre energia Gemenilor, vom aminti de fiecare dată comunicarea, diversificarea, schimbarea, intelectul, drumurile, comerțul, conexiunile interumane, indecizia, fuga după mai mulți iepuri, forța cuvintelor. 

Ei, după ce Marte va ieși din semnul Taurului(5 iulie-20 august), perioadă în care au fost și vor fi luate destule decizii importante, din punct de vedere financiar, când va intra în Gemeni, vom fi nevoiți să ne reinventăm. Să ne descurcăm. Să găsim soluții de moment care să ne țină pe linia de plutire. Să ne ducem către mai multe direcții până găsim una sau două care să ne convină. Să apelăm la reconversia profesională. Să învățăm noi lucruri. Să căutăm alți oameni cu aceleași afinități. Să ne dezvoltăm încontinuu. 

Mai pe scurt, oamenii nu vor dori să respecte noile direcții oferite de instituțiile financiare. Vor găsi soluții inovatoare ca să le ocolească. Să nu uităm că Gemenii sunt guvernați de Mercur(Hermes). Acesta este recunoscut și ca Zeul hoților. Era destul de viclean. Și destul de priceput în artificiile financiare.

În astrograma României de la 1 decembrie 1918, Nodul Sud era în Gemeni. Cu alte cuvinte, românii se vor descurca. Că doar nu avem degeaba vorba aceea: merge și-așa!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel