Data publicării:

Primul festival al teatrelor private a început. Ce spune ”concurența” de la stat

Autor: Val Vâlcu, val.vilcu | Categorie: Cultura
WhatsApp
teatrul_independent
teatrul_independent

Alegeri prezidentiale 2024

Primul festival național de teatru independent a început în București. Actorul George Ivașcu, director al Teatrului Metropolis, explică, pentru DC News ce este teatrul independent și cum pot profita bucureștenii de acest eveniment desfășurat în Capitală.

- Nu vă e frică de concurența teatrelor independente, vouă, celor din teatrele de stat?

- Nu, pentru că așa cum spunea Sanda Manu, la deschiderea Festivalului, nu există decât două feluri de teatru: teatru prost și teatru bun. Ar trebui să ne temem, fiindcă teatrele independente fac concurență teatrelor finanțate de stat, să ne speriem că ne iau publicul. Eu zic să ne bucurăm că au apărut și că rezistă atâtea instituții de cultură, care fac teatru bun. Nu ne-ar avantaja cu nimic să concurăm un teatru prost cu alt teatru prost. Până la urmă am rămâne fără public, amândouă. Concurența pe care o aduc teatrele independente este benefică. Crește creativitatea, ceea ce atrage lumea în zona spectacolului teatral.

- De fapt, ce este teatrul independent?

- Eu mai degrabă le-aș numi teatre private, căci asta sunt, până la urmă teatrle indepedente. Au apărut oameni de teatru care investesc muncă, energie și chiar resurse financiare pentru a pune în scenă un spectacol, fără finanțare publică. Teatrele de stat au un statut mai bine definit: eu fac comedie, altul face mari producții. Teatrul independent este dependent de public, zicea Lia Bugnar, depinde exclusiv de creativitatea autorului, nu de formula repertorială.

Citește și Festivalul Național de Teatru INDEPENDENT anunță programul primei ediții

- Care este rolul festivalului?

- E un nou început, la aproape două decenii de la apariția primului teatru privat din România, după 1989. Adună energiile împrăștiate în zeci de locații, în București și în țară, le dă artiștilor posibilitatea de a-și cunoaște producțiile, unul altuia, și de a compara strategiile de management. Căci asta este, până la urmă, problema: cum faci marketingul actului artistic, astfel încât produsul artistic să reziste pe o piață competitivă.

- Nu ar fi normal ca statul să finanțeze și teatrele private, așa cum finanțează și spitalele private?

- Ba da. Normalitatea înseamnă ca proiectele artistice, realizate de instituții de stat sau private, să poată aplica pentru finanțare, la unele Centre Culturale, din structura autorităților locale. O politică normală, în ceea ce privește cultura, ar fi ca o primărie să finanțeze, prin acest centru, o piesă de teatru, un concert, un spectacol pentru copii. Am pleca în turneu, iar spectatorii ar putea vedea în fiecare săptămână alt act artistic, ar avea acces la viața culturală dintr-o mare metropolă, chiar dacă nu locuiesc decât într-un mic orășel dintr-o zonă mai izolată.

- Actorii?

- În general sunt actori mai puțin cunoscuți, care au nevoie de un spațiu în care să se exprime. Dar, pentru aceasta, producțiile realizate presupun un efort de creativitate și sunt mai originale. Publicul iese în câștig.

București, gazdă pentru producțiile de teatru independent

Aflat la prima ediție, festivalul national de teatru INDEPENDENT, s-a deschis luni, la ora 14.00, la Godot Cafe-teatru, cu dezbaterea „Teatrul independent, încotro?“, moderată de Cătălin Ştefănescu și în cadrul căreia au vorbit Lia Bugnar, Voicu Rădescu, Chris Simion, Maia Morgenstern, George Ivaşcu, Radu Afrim, dar și Marius Manole.

Organizat de Fundația Godot și Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3, festivalul national de teatru INDEPENDENT, care are loc între 4 și 10 noiembrie, în diverse săli din București, include 15 spectacole în cadrul Secțiunii Concurs și 33 de spectacole în Secțiunea Off, susținute de 40 de companii de teatru independent din București, Iaşi, Timișoara, Sibiu, Cluj, Craiova şi Sf. Gheorghe. Biletele se pot cumpăra deja, la prețul de de 20 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel