Data actualizării:
Data publicării:

Eveniment important la Casa Regală, de 1 și 2 martie

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

De 1 martie a început un eveniment important pentru Casa Regală a României, care va continua și în 2 martie. 

"În zilele de 1-2 martie 2016, are loc, la Aubonne și Morges, în Elveția, a cincea sesiune a Consiliului Regal. Consiliul Regal a fost reînfiinţat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, printr-un Decret semnat la 1 octombrie 2010 în Aubonne, Elveţia, cu scopul de a fi un corp consultativ, care să ajute, 'prin sfaturile şi rezoluţiile lui, Şeful Familiei Regale în deciziile sale curente sau de importanţă istorică, juridică, economico-financiară, politică şi dinastică' (Articolul 2 din Decret). El este succesorul comitetelor politice şi consultative înfiinţate de Majestatea Sa în cursul exilului şi după anul 1989. Membrii Consiliului Regal sunt Alteța Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, Alteța Sa Regală Principele Radu al României, Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei, domnul Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, maestrul Adrian Vasiliu, dr. Jonathan Eyal, domnul Guy Pochelon, domnul Anders Lindberg și dr. Anneli Ute Gabany. Secretarul Consiliului este, de la reînfiinţare, domnul avocat dr. Ioan-Luca Vlad, Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României", arată un comunicat de presă al Majestății Sale Regelui Mihai I. 

Sursa citată continuă: "Agenda întâlnirii cuprinde puncte privind bunul mers al Casei Regale, sărbătoarea din acest an dedicată împlinirii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului român modern, precum și chestiuni legate de viitor. La finalul sesiunii, Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai va da publicității un mesaj din partea Consiliului Regal. Până în prezent, Consiliul Regal a avut următoarele sesiuni: 2-4 octombrie 2010, Palatul Elisabeta, Bucureşti, 19-20 februarie 2011, Palatul Elisabeta, Bucureşti, 31 octombrie 2011, Aubonne, Elveţia (cu aceeaşi ocazie a avut loc şi un Consiliu al Familiei Regale, conform art. 9 din Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, condus de Majestatea Sa Regele) și 1 august 2015, Aubonne, Elveţia". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel