Evaluarea națională: "Subiectiva" face diferența la Limba română
Protestul miilor de părinți, elevi și profesori față de "subiectiva" de la examenul de Limba română de la Evaluarea Națională rămâne fără un rezultat pozitiv. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, marţi, că baremul de corectare a probei scrise la limba şi literatura română nu se va schimba.
Lucrările la proba de limba română din cadrul Evaluării Naţionale sunt corectate în baza baremului deja stabilit, deşi unul dintre subiecte a fost "ambiguu" şi a generat controverse. Oficialul a mai spus, legat de subiectul respectiv, că Ministerul Educaţiei a cerut părerea mai multor specialişti, inclusiv de la Academia Română, iar 90% dintre aceştia s-au pronunţat în favoarea rezolvării prevăzute în barem, a declarat, marți, ministrul Liviu Pop.
"Nu există posbilitatea de revizuire a baremului la limba şi literatura română. Este greu de schimbat regulile în timpul jocului. Nu va fi o problemă notarea elevilor, cu sau fără acest răspuns la întrebarea care a creat controverse", a declarat Liviu Pop în cadrul unei conferinţe de presă.
Oficialul a completat că subiectul controversat demonstrează că programa şcolară este deficitară şi trebuie modificată. "În doi ani de zile, la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei s-a scris o singură programă, cea pentru clasa pregătitoare. (...) Institutul va avea un nou director. Actualul director a intrat în concediu fără plată", a mai spus Pop.
Amintim că imediat după publicarea baremelor de la proba de română s-a iscat un scandal pe marginea Subiectul II, cerinţa 3, notat de altfel cu 6 puncte.
Totul a culminat cu semnarea de circa 30. 000 de elevi a unei petții online adresate Ministerului Educației în care se cerea modificarea baremului de la română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News