Evaluarea Națională 2021. Azi are loc ultima probă, cea la Limba şi literatura maternă
Evaluarea Națională 2021. Candidaţii la Evaluarea naţională din rândul minorităţilor naţionale vor susţine vineri proba la Limba şi literatura maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Evaluarea Națională 2021. Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16,00 - 19,00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8,00 - 12,00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice, scrie Agerpres.
Evaluarea Națională 2021. "Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora", precizează Ministerul Educaţiei.
Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie
Evaluarea Națională 2021. Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 - 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie - 2 iulie).
Evaluarea Națională 2021. "Dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22-25 iunie 2021. Accesul candidaţilor, cu respectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică în vigoare, este permis în intervalul orar 8,00 - 8,30", afirmă Ministerul Educaţiei.
Evaluarea Națională 2021. Ministerul Educaţiei precizează că la probele scrise ale Evaluării Naţionale - 2021 candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.
Timpul de rezolvare a subiectelor
Evaluarea Națională 2021. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare.
Evaluarea Națională 2021. "Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare", afirmă sursa citată.
Evaluarea Națională 2021. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.
Ministerul Educaţiei afirmă că probele sunt monitorizate audio-video
Evaluarea Națională 2021. Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.
Evaluarea Națională 2021. De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop.
Evaluarea Națională 2021. Totodată, candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.
Evaluarea Națională 2021. "Intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat. În sălile de clasă în care se desfăşoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidaţi o distanţă de 1 metru unul faţă de celălalt, pe rânduri şi între rânduri. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maximă posibilă. Fiecare persoană care intră în şcoală va primi câte o mască la sosire şi, dacă solicită, şi la plecare. Sălile de clasă vor avea dezinfectanţi pentru mâini. În incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecţie. Colectarea măştilor purtate se va face în locuri special amenajate şi semnalizate. Este interzis schimbul de obiecte personale. Centrele de examen vor beneficia de asistenţă medicală", reaminteşte Ministerul Educaţiei care subliniază că fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (dezinfectanaţi, măşti etc.).
TELVERDE pus la dispoziție
Evaluarea Națională 2021. De asemenea, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 22 - 26 iunie, între orele 8,00 - 16,00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8,00 -14,00.
Evaluarea Națională 2021. Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Evaluarea Națională 2021. Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News