Evaluare Naţională 2021. Cum s-a desfăşurat prima probă scrisă în Bucureşti. Elev eliminat cu nota 1
Astăzi, 22 iunie, s-a desfăşurat prima probă scrisă a Evaluării Naţionale la Limba şi literatură română.
12.006 absolvenţi ai clasei a VIII-a şi şase elevi spitalizaţi în Bucureşti, arondaţi unor CEX s-au înscris în Municipiul Bucureşti pentru susţinerea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale (sesiunea iunie 2021)
La proba scrisă de Limbă şi literatură română în Municipiul Bucureşti au fost prezenţi 11.815 candidaţi, iar 190 nu s-au prezentat la examen. Un candidat a fost eliminat cu nota 1.
Subiectul şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura română vor fi publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Următoarea probă va avea loc joi, 24 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba şi literatura maternă, va fi susţinută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Când vor fi afişate primele rezultate
Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14:00. Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). În acest caz, al depunerii contestaţiilor, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Soluţionarea contestaţiilor se va face în perioada 30 iunie- 4 iulie.
Rezultatele finale vor fi anunţate sâmbătă, 4 iulie, transmite Ministerul Educaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News