Data publicării:
EVALUARE NAȚIONALĂ 2019. Marți încep probele la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a
Evaluare Națională 2019. Marți încep probele la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a din cadrul evaluării naționale.
Evaluare Națională 2019. Potrivit calendarului de administrare a evaluării naționale la finalul clasei a II-a (EN II), marți, 7 mai, se vor desfășura probele scrise la limba română și limba maternă. Testele de citire aferente acestor discipline vor fi susținute în data de 8 mai. Testul la matematică este programat în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.
Evaluare Națională 2019. Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (14 mai), matematică (15 mai) și limba maternă (16 mai).
Evaluare Națională 2019. Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale acumulate în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă și comunicare) și 23 mai (matematică și științele naturii). Cumulat, se estimează participarea a peste 550.000 de elevi.
Examenele, sub forma unui test obișnuit la clasă
Sălile în care au loc evaluările sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa desfășurarea probelor.
Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat elevilor de clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru elevii claselor a IV-a și a VI-a.
Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unitățile de învățământ în care acestea se desfășoară, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.
Rezultatele au doar caracter orientativ
Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.
Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News