EUROVISION 2020. Horia Moculescu, răspuns tăios despre Roxen: Asta e problema!
Compozitorul Horia Moculescu a vorbit în exclusivitate pentru DC News despre șansele României la concursul Eurovision de anul acesta.
Întrebat cum i se pare Roxen și ce părere are de faptul că a venit mai degrabă dezbrăcată pe scena de la Buzău, Horia Moculescu ne-a zis: ”Nu mă interesează vestimentația. Problema este că este o cântăreață precară”
”Ce ne lipsește ca să câștigăm anul acesta Eurovisionul?”
”Cred că timpul. Ne grăbim prea tare și concuram nepregătiți”, a mai spus marele compozitor.
Roxen ne va reprezenta la Eurovision 2020 cu piesa Alcohol you
Roxen va urca, în luna mai, pe scena de la Rotterdam şi va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2020 cu piesa "Alcohol You". Decizia a fost luată în proporţie egală de public şi de juriul de specialitate, în cadrul spectacolului Finalei Naţionale organizată de Televiziunea Română duminică, 1 martie, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău.
Asemenea noului mecanism de selecţie, şi spectacolul de duminică s-a plasat sub sloganul #ealtceva, aducând numeroase elemente în premieră pentru public. Astfel, “concurenţii” Finalei din acest an au fost cele cinci show-uri care au “luptat” pentru a se califica în faza internaţională. Numitorul comun al acestor show-uri a fost Roxen, care a dat dovada talentului, a versatilităţii interpretative şi a nivelului său tehnic de pregătire pentru fiecare dintre cele cinci piese.
“Alcohol You este o piesă pe care o simt cu toată fiinţa mea şi pe care o trăiesc de fiecare dată când o cânt. Mă reprezintă stilul ei şi mă bucur foarte tare că şi publicului şi juriului le-a plăcut şi au votat-o. Le mulţumesc tuturor! Toată această susţinere înseamnă enorm pentru mine şi mă motivează atât personal, cât şi ca artist, să muncesc mai mult, să fiu din ce în ce mai dedicată şi să fac muzică. Îmi doresc ca melodia “Alcohol You” să ajungă cât mai sus, să fie la fel de apreciată şi de publicul din străinătate şi, de ce nu, votată la Rotterdam. Am emoţii foarte mari, dar sunt constructive şi mă ajută să pregătesc show-ul pentru Eurovision 2020, să pot ajunge prin tot ceea ce transmit cât mai aproape de oameni” a declarat Roxen, imediat după anunţarea rezultatului.
Mergem la Rotterdam cu cea mai bună variantă a piesei
De muzică şi de producţia piesei „Alcohol You” s-a ocupat Viky Red, iar textul a fost scris de Ionuţ Armas şi Breyan Isaac. Breyan Isaac este cântăreţ, compozitor, producător şi pianist american, deţinător al unui premiu Grammy. “Modul în care Roxen transmite această piesă e uluitor, mă surprinde de fiecare dată. O simte şi mă bucur că interpretarea ei a ajuns la public şi la juriu. Vom continua să lucrăm împreună şi vom face tot posibilul să mergem la Rotterdam cu cea mai bună variantă a piesei şi cu un show impresionant”, a declarat Viky Red, producătorul piesei Alcohol You.
Piesa este un autentic imn al iubirii universale, iar pe scena de la Buzău, piesa “Alcohol You” a adus un show puternic, dominat de nuanțe de violet și turcoaz, în care au fost sugerate astralul, starea de acceptare, conexiunea, găsirea liniștii interioare. Scena a fost dominată de elemente astrale, de lună, eclipsă, elemente care au rezonat cu emoţiile şi sentimentele piesei şi întreg spectrul de emoţii transmise de Roxen: tristeţe, disperare şi, în final, speranţă.
10 puncte
Piesa “Alcohol You” s-a clasat pe primul loc cu 10 puncte (5 primite de la juriu și 5 de la public), urmată, în ordine descrescătoare, de Storm (6 puncte), Cherry Red și Colors la egalitate (câte 3 puncte) și Beautiful Disaster.
Liana Stanciu, șef al delegației României la ESC2020, a declarat: “Am ştiut că va fi "Alcohol You" din primul moment în care am auzit piesa, era doar o schiţă proaspăt ieşită din tabăra de creaţie. Este un cântec plin de forţă, despre iubire, despre felul în care alegem să gestionăm tristeţea, despre curajul de a alege ce ne face mai puternici. Melodia este hipnotică, versurile sunt complexe, întregul concept conturează o călătorie iniţiatică. Piesa învingătoare în Finala Naţională, cu noul său format apreciat deopotrivă de fanii şi presa Eurovision, are potenţialul de a ne duce foarte sus în clasamentul de la Rotterdam. Mulţumesc publicului care a fost alături de noi, mulţumesc colegilor din echipele TVR şi Global Records! De asemenea, mulţumim partenerilor locali şi publicului din Buzău pentru implicare, pentru căldură cu care ne-au primit şi pentru sprijinul în a oferi tuturor un spectacol care, cu adevărat #ealtceva. Felicitări, Roxen, multă energie şi putere de muncă pentru perioada următoare!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News