Data publicării:

EUROVISION 2015. Sistem anti-huiduieli pentru Rusia

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Organizatorii concursului Eurovision au anunțat joi că s-au gândit la un sistem anti-huiduieli pentru protejarea prestației cântăreței din Rusia, Polina Gagarina.

Organizatorii nu vor să se repete ce s-a întâmplat anul trecut cu surorile gemene Tolmașevi care au fost copios fluierate, protestele publicului vizând acțiunile ruse în Ucraina, precum și politica rusă în domeniul drepturilor homosexualilor, scrie Agerpres.

'Situația a fost extrem de stânjenitoare anul trecut și ea nu reflectă spiritul concursului', a apreciat Jarmo Siim, coordonator comunicare al Eurovision. 'Trebuie să construim punți de legătură, acesta este sloganul Eurovisionului', a adăugat el. Prin urmare, a fost instalat un sistem care poate reduce sunetul la public în cazul unor fluierături, a spus Siim, precizând că acesta cuprinde mai multe mijloace de coborâre a nivelului sonor al publicului. 'Nu ar trebui să avem nevoie' de ele, a afirmat el, ținând seama că prestația Rusiei nu a fost huiduită în semifinală.

Rusia va fi reprezentată în finala de sâmbătă seară de la Viena de cântăreața Polina Gagarina.

VEZI ȘI: EUROVISION 2015. VOLTAJ, în competiție cu țări puternice. Analiza lui Trăistariu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel