Europarlamentarul Victor Negrescu, negociatorul-șef al bugetului Uniunii Europene pentru anul 2025
Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul de anul viitor al Uniunii Europene, eurodeputatul Victor Negrescu, a prezentat în Comisia pentru Bugete direcțiile de acțiune ale legislativului european ca autoritate competentă în domeniul bugetar.
"În contextul dificil actual, Uniunea Europeană are nevoie de un buget care se focalizează pe oameni, care este echitabil și incluziv. Este nevoie, mai mult ca niciodată, ca Parlamentul European să fie unit și să acordăm prioritate la ce contează cu adevărat pentru cetățeni. Resursele sunt limitate, dar trebuie să fim pragmatici și creativi în același timp pentru a concepe un buget anual robust, flexibil și rezistent, care este vizibil și tangibil pentru cetățenii UE.
Prioritatea mea este ca fondurile alocate statelor membre să nu scadă, mai exact să protejăm resursele alocate deja României, în contextul în care se renegociază bugetul european pe termen lung. Totodată, am solicitat suplimentarea fondurilor pentru agricultură și mediul rural, acțiuni suplimentare pentru educație și sănătate, dezvoltarea programelor pentru seniori, lucrătorii din diaspora și pentru tineri precum și pentru susținerea antreprenorilor și IMM-urilor europene. Am subliniat în mod particular nevoia de a implementa măsuri active pentru scăderea prețurilor și facilitarea accesului la medicamente și aparatură medicală de ultimă generație, dar și suplimentarea fondurilor alocate pentru lupta împotriva bolilor cardiovasculare.
Am solicitat colegilor mei din Parlamentul European să facem tot ce este posibil pentru ca fermierii europeni să nu mai fie nevoiți să protesteze în stradă pentru un trai decent. În ultimii ani, ca urmare a amendamentelor depuse și aprobate, am obținut deja zeci de milioane de euro în plus pentru agricultură și zonele rurale, însă în bugetul UE de anul viitor am solicitat completarea substanțială a acestor sume în mod special pentru tinerii fermieri și pentru a-i ajuta pe agricultori să facă față inflației, noilor standarde de producție, lipsei irigațiilor în contextul schimbărilor climatice și deficitului forței de muncă.
În același timp, vreau să mă asigur că bugetul UE pentru anul 2025 va include resursele necesare pentru a susține aderarea completă a României la spațiul Schengen și că cele aproape 40 de miliarde de euro neutilizate din perioada de finanțare 2014-2020 să fie redistribuite statelor membre, inclusiv României, care au o rată de absorbție ridicată", a susținut la Bruxelles, în Comisia pentru Bugete, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu.
Reprezentantul României în Parlamentul European are mandat să coordoneze negocierile legislativului european privind bugetul european cu celelalte instituții europene, Consiliul UE și Comisia Europeană. Bugetul anual al UE stabilește toate cheltuielile și veniturile Uniunii Europene pentru un an, și prevede finanțarea politicilor și programelor UE în conformitate cu prioritățile politice. Mai mult, negocierile privind exercițiul bugetar 2025 se desfășoară într-un context complex, dat fiind anul electoral, nemulțumirile exprimate de anumite categorii profesionale la nivel european, precum și incertitudinile în ceea ce privește revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021 – 2027, care ar putea reduce fondurile europene.
Europarlamentarul Victor Negrescu a fost în ultimii trei ani responsabilul grupului social-democrat pentru bugetul european. Prioritățile Parlamentului European privind bugetul anual al UE pentru anul 2025 vor fi votate în luna martie în Comisia pentru Bugete și în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News