La întâlnire a participat și Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur. În cadrul intrevederii, au fost trecute în revistă relațiile dintre UE și Republica Moldova, implementarea Acordului de Asociere, situația politică după alegerile prezidențiale de la Chișinău.
Pavel Filip a adus mulţumiri oficialului european pentru suportul acordat Republicii Moldova în realizarea reformelor în domeniile cheie.
"Reiterez gratitudinea faţă de sprijinul şi încrederea pe care o aveţi în reuşita parcursului european al Republicii Moldova. Sunteţi un adevărat prieten şi avocat al Republicii Moldova în Parlamentul European", a menționat Pavel Filip.
Dupa întâlnire, Andi Cristea, președintele delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova a declarat: "Am constatat cu satisfacție faptul că premierul Filip împreună cu echipa sa guvernamentală sunt determinați să continue accelerat procesul de apropiere de valorile Uniunii Europene, prin implementarea reformelor asumate în Acordul de Asociere. Domnia sa a subliniat că drumul european al Republicii Moldova este ireversibil. Am adresat felicitări pentru reușita de a stabiliza sistemul bancar, pentru încheierea acordului cu Fondul Monetar Internațional și îndeplinirea măsurilor din Foaia de Parcurs agreată cu Comisia Europeană în luna martie a acesui an. Sunt realizari importante, săptămâna aceasta finanțarea europeană pentru Chișinău va fi reluată, iar în afara tranșei de 45 de milioane de euro ce va ajunge luna viitoare ca suport bugetar, vorbim despre un grant de 40 de milioane de euro. Toate aceste lucruri vor fi discutate luna viitoare la Strasbourg în cadrul Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM".
[citeste si]
Programul premierului Filip cuprinde întâlniri cu Președintele Consiliului European Donald Tusk, cu Înalt Reprezentantul UE pentru Afaceri Externe, precum și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor