Data publicării:

Europarlamentare 2019. Timmermans, primul pe lista social-democraţilor europeni

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Olandezul Frans Timmermans, în prezent prim-vicepreşedinte ale Comisiei Europene, a fost de semnat de PES drept cap de listă pentru alegerile europarlamentare din mai 2019.

Timmermans a fost desemnat, prin aclamaţii, 'candidatul comun' al familiei social-democrate europene de cei în jur de 1.000 de delegaţi la congresul ce are loc la Lisabona. Frans Timmermans speră să îi succeadă în funcţie actualului preşedinte al Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, după alegerile care vor avea loc în luna mai.

Cel mai puternic rival al său va fi conservatorul german Manfred Weber, din partea Partidului Popular European (PPE, de centru-dreapta).

Timmermans, în vârstă de 57 de ani, a fost fără concurenţă în cursa pentru a deveni candidatul PES, după ce un alt potenţial nominalizat, slovacul Maros Sefcovic, s-a retras înainte de vot. Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în contextul în care social-democraţii şi alte partide de stânga din Europa s-au confruntat cu mai multe pierderi electorale şi sunt în criză, pe fondul ascensiunii partidelor populiste şi de extremă-dreapta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel