Data publicării:

Europarlamentar: Violența împotriva femeilor, obiectiv național

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă subliniază că eliminarea violenţei împotriva femeilor trebuie să fie un obiectiv naţional, asumat de către toate partidele şi instituţiile. 

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri spre Agerpres de PSD, europarlamentarul social-democrat a evidenţiat, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, necesitatea ca protejarea femeilor în faţa abuzurilor fizice şi verbale să devină un obiectiv naţional. 

"Româncele sunt încă victimele a numeroase forme de violenţă. Trebuie să recunoaştem această realitate, pentru a putea să ne asumăm ca obiectiv naţional eliminarea violenţei împotriva femeilor, în toate formele sale. Aceasta înseamnă o reacţie fermă la orice act de agresiune a cărei victimă este o femeie - indiferent că vorbim despre acte brutale de violenţă fizică sau de acte de discriminare, hărţuire sau umilire. Într-o societate modernă nicio astfel de acţiune nu poate fi tolerată. Atingerea acestui obiectiv se poate realiza dacă este asumat de o manieră transpartinică şi interinstituţională. Fiecare dintre noi putem avea un rol foarte important pentru a diminua şi, în final, stopa acest fenomen. În ultimii ani au existat progrese în ceea ce priveşte respectarea drepturilor femeilor sau promovarea intereselor acestora în societate, dar mai sunt încă multe lucruri de făcut", a precizat Dăncilă. 

Ea a adăugat că, alături de colegele sale din organizaţia de femei a partidului, de colegii şi colegele din Parlamentul European, depune eforturi neîntrerupte pentru a veni în sprijinul femeilor din România şi din statele UE

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel