Data publicării:
Europa cu două viteze. Franța, asigurări pentru România
Ministrul francez al Economiei și Finanțelor, Michel Sapin, a dat asigurări că nu va exista o Europă "cu două viteze" care va exclude anumite state membre. El a încercat, cu această declarație, să răspundă îngrijorărilor țărilor de la periferia Uniunii, inclusvi România, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Nu e vorba despre o Europă cu două viteze, întrucât nu va exista scenariul în care statele mari vor avansa mai repede iar cele mai mici, mai lent. Nu se pune problema ca cineva să fie exclus", a spus Michel Sapin în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Lisabona.
Oficialul francez a făcut aceste declarații după un mini-summit european la care au luat parte liderii Franței, Germaniei, Spaniei și Italiei, care au pledat pentru o Europă cu mai multe viteze care să le permită unora dintre țările membre să progreseze mai rapid decât altele.
"Toate țările care vor dori să facă parte din acest grup avansat al Europei vor fi binevenite. Iar Portugalia, sunt convins, va fi printre țările de prim rang care pot face față provocărilor cu care ne confruntăm în prezent. Ideea este ca țările care își doresc, care sunt decise să avanseze, o pot face împreună", a spus Sapin, adăugând că "nici Franța, nici Portugalia nu au cu adevărat un viitor în afara Europei".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News