Europa ar putea rămâne fără medici și asistente în cel mult 10 ani. Are de suferit şi România?
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Europa este în plină criză a lucrătorilor din domeniul sănătății.
Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, a vorbit în cadrul unui eveniment organizat în România, unde țări din întreaga Europă au adoptat Declarația de la București, pentru a contribui la protejarea și sprinjinirea lucrătorilor din domeniul sănătății. „Criza forței de muncă din domeniul sănătății în Europa nu mai este o amenințare iminentă – este aici și acum. Dacă actualul climat de acțiuni sindicale, de epuizare și de exod al creierelor este un semn că sistemele noastre de sănătate sunt în mare dificultate”, a declarat Kluge.
Kluge spune că aceste greve reflectă „frustrarea și îngrijorarea crescândă” în rândul lucrătorilor din întreaga Europa, reprezentând totdată un impediment în atragerea de noi talente. „Pe măsură ce intrăm în al patrulea an de pandemie, lucrătorii noștri din domeniul sănătății sunt obosiți, suprasolicitați și adesea prost plătiți. Dacă sperăm să facem față multiplelor provocări din domeniul sănătății care se află în fața noastră, de la îmbătrânirea populației, la schimbările climatice, la rezistența antimicrobiană și până la o altă pandemie, avem nevoie de o forță de muncă în domeniul sănătății numeroasă, bine pregătită și motivată”, a mai spus acesta, potrivit Bloomberg.
Avalanşă de proteste sindicale
În Franța, peste 100.000 de medici și asistente medicale au ieșit în stradă în luna noiembrie a anului trecut, și alte mii de lucrători din domeniul sănătății din Germania au intrat în grevă vara trecută. În Marea Britanie, lucrătorii din domeniul sănătății au organizat mai multe acțiuni sindicale de la jumătatea lunii decembrie. Asistentele medicale declarau că sunt nevoite să consume din mâncarea pacienților, dar și că duc lipsă de resurse și echipamente, ceea ce duce cu gândul la o desfășurare acerbă a unei crize sanitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News