Data actualizării:
Data publicării:

Eurogrupul începe anul 2023 cu speranţa că va putea evita recesiunea

Autor: Georgiana Dediş | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Pexels/Eurogrupul începe anul 2023 cu speranţa că va putea evita recesiunea
Foto: Pexels/Eurogrupul începe anul 2023 cu speranţa că va putea evita recesiunea

Miniştrii Economiei şi Finanţelor din zona euro se vor întâlni şi vor discuta despre situaţia economică actuală. Ei speră că vor reuşi să evite recesiunea pe care au anunţat-o cu câteva luni în urmă.

Miniştrii Economiei şi Finanţelor din zona euro (Eurogrupul) încep anul cu o reuniune, luni, având speranţa că va putea fi evitată o recesiune pe care o indicau, cu câteva luni în urmă, o mare parte a prognozelor sau, cel puţin, că va fi o contracţie moderată, care va deschide porţile pentru o fază de creştere graduală, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.

În plus, vor profita de prima întâlnire din 2023 pentru a ura bun venit noului membru al Clubului, Croaţia, care face parte din zona euro începând cu 1 ianuarie, când a devenit al 20-lea partener al grupului.

Ca de obicei, cele 20 de ţări care utilizează acum moneda euro vor trece în revistă situaţia economică actuală, caracterizată printr-o încetinire a activităţii şi o inflaţie ridicată, dar cu tendiţa de scădere, datorită preţurilor mai mici la energie, în special la gaze, mai scrie EFE.

În noiembrie, Comisia Europeană estima o contracţie a activităţii în zona euro în ultimul trimestru din 2022 şi în primul din acest an, dar rezistenţa observată în ultimele luni în economiile din zona euro, înainte de închiderea exerciţiului anterior (în trimestrul al treilea creşterea PIB a fost de 0,3%, peste estimări), începe să trezească optimismul în zonă.

Se vor relua discuţiile legate de preţurile la energie

În acest context, Eurogrupul va relua discuţiile pentru implementarea unui răspuns mai coordonat la preţurile energiei, după o fază în care au fost adoptate măsuri pentru ajutarea gospodăriilor şi companiilor contrare la ceea ce au cerut atât Executivul comunitar cât şi Banca Centrală Europeană.

Cu această ocazie, Franţa şi Ţările de Jos au fost invitate să explice restului colegilor măsurile naţionale de sprijin în contextul crizei energetice.

"Obiectivul este să se coordoneze, nu să se creeze presiune politică sau să se oblige ţările. Vrem să dăm statelor membre soluţii practice bune pentru problemele cu care se confruntă", au explicat surse din zonă.

Un alt subiect pe agenda Eurogrupului este declaraţia fiscală din zona euro

Totodată, vor fi reluate şi discuţiile privind reforma regulilor fiscale care să limiteze deficitul şi datoria statelor membre - o dezbatere pe care a lansat-o Bruxelles la finele anului trecut, dar care a provocat diviziuni profunde între ţările din zona euro - şi este prevăzută adoptarea unei declaraţii privind poziţia fiscală a zonei euro în acest an.

Nu în ultimul rând, Eurogrupul va face un bilanţ al progreselor înregistrate cu privire la posibila introducere a euro digital, activitate condusă de BCE, care se află încă în faza de analiză şi pe care care intenţionează să o finalizeze înainte de sfârşitul anului, pentru ca ulterior, dacă se decide continuarea proiectului, să se trează la etapa următoare.

În timp ce instituţia condusă de Christine Lagarde continuă cu această temă, Comisia Europeană are prevăzut să prezinte în al doilea trimestru al anului cadrul legal care va susţine un eventual euro digital, ceea ce nu va însemna însă neapărat introducerea acestuia, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel