Eurodeputatul italian Andrea Cozzolino a fost arestat vineri într-o clinică din Napoli (sud) unde efectua un control medical, au anunţat mass-media italiene, citate de AFP, scrie Agerpres.
Cozzolino a fost reţinut la ieşirea din clinică, în virtutea unui mandat de arestare european emis de autorităţile belgiene, a menţionat agenţia de presă italiană ANSA. Imunitatea sa, la fel ca şi în cazul eurodeputatului belgian Tarabella, a fost ridicată la 2 februarie în urma unui vot în Parlamentul European.
Ce acuzații i se aduc
Potrivit unui raport parlamentar, Cozzolino, care a fost până în ianuarie preşedintele delegaţiei PE pentru relaţiile cu Maghrebul, este suspectat că a participat la un acord cu alte persoane care prevedea o colaborare pentru a proteja interesele unor state terţe în Parlamentul European". Şi aceasta "în special prin împiedicarea adoptării de rezoluţii parlamentare care ar fi putut prejudicia interesele acestor state, în schimbul unor sume de bani".
Cozzolino, în vârstă de 60 de ani şi fost membru al Partidului Comunist italian, şi-a început cariera în Europa în 2009, în rândurile Partidului Democrat - care l-a suspendat din rândurile sale - şi în grupul social-democrat european.
În acest amplu dosar de corupţie, anchetatorii belgieni au confiscat 1,5 milioane de euro în numerar de la domiciliile lui Pier Antonio Panzeri, un fost europarlamentar socialist devenit lider al unui ONG şi care este o figură centrală în acest scandal, şi al europarlamentarei socialiste elene Eva Kaili, precum şi dintr-o valiză transportată de tatăl ei.
Kaili se află în spatele gratiilor, la fel şi partenerul ei de viaţă, italianul Francesco Giorgi, asistent parlamentar, Pier Antonio Panzeri şi un alt italian, Niccolo Figa-Talamanca, reprezentantul unui ONG. Toţi sunt acuzaţi de "apartenenţă la o organizaţie criminală", "spălare de bani" şi "corupţie".
- Image by wirestock on Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”