
Astăzi, 3 martie 2022, cursul BNR arată un euro la 4.9489 lei, după o scădere cu 0,0001. Dacă la cursul BNR, euro este stabil, nu trece de linia roșie de 5 lei, la bănci a sărit de 5 lei de luni, 28 februarie 2022. Astăzi, la una dintre băncile comerciale consultate, euro se afla la 5,1 lei. Nu știm dacă a existat un astfel de precedent, dar criza de lichiditate de euro din băncile comerciale a generat ca la exchange-uri costul pentru 1 euro să fie mai ridicat decât la bănci. În general, situația stătea tocmai invers. La exchange-ul consultat în această dimineață, costul unui euro era de 5,3 lei. Conform surselor noastre, este un fapt recunoscut și de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu (n.r. costul crescut al euro, în raport cu leul). Acesta ar susține că problema lichidității euro a fost una de ore, nu de zile.
Sursele noastre credibile, din mai multe direcții, ne spun că au existat ședințe de urgență în aceste ultime zile, din cauza faptului că românii retrag lichiditățile.
Să ne schimbăm economiile în euro sau dolari?
Întrebat pe grupul ”Viața și Banii”, dacă ar trebui să ne schimbăm economiile în euro sau dolari, trainerul de educație financiară Adrian Asoltanie a răspuns:
”Cum aș recomanda eu (ca educator financiar la rândul meu ): 1. Fondul de urgență - la mine e un salariu, în lei. 2. Fondul de siguranță - (6-12-24 luni, depinde de fiecare) este 30% lei - 70% valută, din care jumătate euro, jumătate dolari. 3. Investițiile (imobiliare în eur, obligațiuni eur, acțiuni lei și euro).”
Din ce cunoaștem, la nivelul dimineții de 3 martie 2022, existau lichidități în mai multe bănci. Nu cunoaștem cât și dacă mai sunt la ora redactării acestei știri.
În tot acest timp, de teamă și pentru a avea o siguranță pentru viitor, sunt persoane care-și scot toți banii, sunt persoane care schimbă tot ce au în monede mai puternice. Unii mărturisesc că ”Eu am schimbat aproape toți leii în euro. Am spart depozitele pierzând dobânda (3%)” sau că ”Eu am schimbat deja, se pare că și leul se va deprecia, eu îți recomand să cumperi dolari sau euro”.
Profesorul Mircea Coșea a explicat, pentru DCNews, că nu e vorba despre lăcomie, ci despre nevoia de siguranță. Citește aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News




Citește articolele cu aceleași etichete:
- Mihai Voropchievici a dat horoscopul săptămânii 4-10 decembrie. Peştii au intrat în Triunghiul Bermudelor
- BANCUL ZILEI: Când te ia gura pe dinainte
- Maşinile, capcană periculoasă pentru cei cu venituri mici. "În loc să deţii tu maşina, te deţine ea pe tine, eşti sclavul ei"
- Daniela Simulescu, previziuni astrale pentru anul 2024. Ce le așteaptă pe zodii în noul an
- Aproape un sfert dintre permisele reţinute sâmbătă, pentru consum de droguri sau alcool la volan
- INFP: Cutremur în România, 4 decembrie: L-ați simțit?
- "Țara ar fi mers mult mai bine cu mine". Geoană, despre episodul din 2009, când s-a culcat președinte și s-a trezit fără funcție: "M-a măcinat rău. A fost trădare și "furăciune"
- Taiwanul are de ales între ”război” și ”soarta Hong Kong-ului”. China sprijină Opoziția, în alegerile din ianuarie
- Cadourile medicilor din perioada ceaușistă, manipulate de Securitate. Cafegiul Gheorghe Florescu: Avea obligații față de ei
- BANCUL ZILEI: De ce un bărbat vrea să divorțeze