Data publicării:

Preliminarii EURO 2020 - Joachim Loew, selecţionerul Germaniei, internat în spital

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

Selecţionerul Germaniei, Joachim Loew, care este internat în spital, va rata meciurile cu Belarus şi Estonia.

Selecţionerul Germaniei, Joachim Loew, a fost spitalizat în urma unui accident suferit în timpul unei activităţi sportive şi va rata următoarele miercuri din preliminariile EURO 2020, cu Belarus şi Estonia, a anunţat vineri Federaţia germană de fotbal (DFB), citată de agenţia Reuters.

Loew a avut nevoie de spitalizare din cauza 'efectelor unui accident sportiv', care i-ar fi afectat o arteră şi a avut nevoie de tratament. Selecţionerul german va fi înlocuit pe bancă de asistentul său Marcus Sorg la partidele programate luna viitoare, cu Belarus, pe 8 iunie la Borisov, şi Estonia, trei zile mai târziu, pe teren propriu.

'Mă simt iarăşi bine, însă trebuie să o iau mai uşor în următoarele patru săptămâni. Sunt tot timpul în contact cu corpul tehnic şi voi păstra o legătură strânsă prin telefon, înaintea celor două meciuri', a precizat Loew într-un comunicat dat publicităţii de DFB.

Reprezentativa Germaniei, care doreşte să îşi refacă reputaţia după dezastrul de la Cupa Mondială 2018, unde a fost eliminată în prima fază, precum şi după surprinzătoarea retrogradare în grupa a doua valorică a Ligii Naţiunilor. Nationalmannschaft ocupă locul al treilea în Grupa C a preliminariilor EURO 2020, cu 3 puncte, lider fiind Irlanda de Nord cu 6 puncte, însă cu un meci în plus.

Citește și: Gabi Szabo, ambasador EURO 2020: "Românii își pot vedea eroii jucând acasă"



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel