Eugen Teodorovici, participare la reuniunea ECOFIN
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a participat marţi, 9 iulie 2019, la Bruxelles, la prima reuniune a Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN) din mandatul Preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE.
O preşedinţie care se va concentra pe schimbările climatice, consolidarea statului de drept şi a valorilor comune, economia socială şi securitatea, priorităţi care le vor fi prezentate celorlalte state membre. Pe agenda ECOFIN se mai află continuarea dezbaterilor pe Cadrul Financiar Multianual, capitolul resurse proprii, în condiţiile în care actuala preşedinţie va încerca să finalizeze negocierile în toamna acestui an, precum şi adoptarea recomandărilor specifice de ţară.
În marja reuniunii, dl Eugen Teodorovici şi omologul său olandez, Wopke Hoekstra, au semnat prelungirea cu un an a Programului bilateral de cooperare prin care Ministerul român de Finanţe va beneficia de asistenţă tehnică din partea părţii olandeze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News