Data publicării:
Eugen Teodorovici, declarațiile zilei despre OUG
Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici face o serie de declarații cu privire la ordonanța de urgență despre firmele în insolvență.
Ordonanța completează procedurile de insolvență și include mai multe măsuri necesare asigurării de șanse egale pentru dezvoltarea afacerilor sau mediul de afaceri și consolidarea unui climat de afaceri sănătos în România. În prezent, mai mult de 6.000 de companii cu peste 64.000 de angajați sunt în procedura de insolvență sau în perioada de observație. Pentru acești oameni se impune adoptarea unor măsuri urgente, legislative și administrative, care să determine redresarea angajatarilor și menținerea lor în circuitul economic. Ministerul Finanțelor Publice a sesizat disfuncționalitățile apărute prin aplicarea prevederilor legii insolvenței în formele anterioare.
Trebuie să se permită conversia, reducerea sau accesiunea creanțelor bugetare în anumite condiții pentru a evita falimentul multor societăți cu real potențial de refacere și alte consecințe grave sociale și economie.
Prin setul de reglementări propuse astăzi avem în vedere atât asigurarea condițiilor necesare pentru redresarea și menținerea firmelor în circuitul economic, cât și protejarea banilor publici prin recuperarea creanțelor la bugetul statului.
Modificările din legislație au rolul de a stopa unele practici abuzive precum și inducerea repetată de insolvențe în scopul sustragerii de la plata obligațiilor financiare către parteneri și către bugetul de stat.
Este important ca mediul economic să fie un mediu corect.
Oricum ar fi această prevedere va aduce mai multe beneficii. , a declarat ministrul Teodorovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News