Eugen Simion este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006. A debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna" (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară", „Contemporanul" și „Viața românească".
După absolvirea facultății, Eugen Simion a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu" al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu", condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare". Între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. A funcționat apoi, între anii 1970-1973, ca lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris – IV), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974). Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București.
În prezent este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. A scris în mod regulat la ziarul „Ziua". A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. Este coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect grandios, care a fost atacat însă de unii critici. Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, ține o rubrică permanentă în revista „Cultura".
De asemenea, este președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale", arată sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva