• Eugen Nicolicea, despre referendum, Iohannis și remaniere: Sunt câteva greșeli
Eugen Nicolicea a vorbit, joi, 23 mai, la Antena 3, despre referendumul din acest weekend și remanierea Guvernului, ce ar putea include o restructurare.
„Restructurările nu se fac pentru a rezolva un conflict juridic de natură constituțională, se fac atunci când chiar restructurezi ceva, nu are legătură cu remanierea (...) Lumea a înțeles că asta e o șmecherie ca să eviți refuzul nejustificat al lui Iohannis”, a declarat, la Antena 3, Eugen Nicolicea.
De asemenea, a vorbit și despre referendum. „Dânsul (n.r. președintele Klaus Iohannis) dorește să afle părerea poporului. Dacă doriți să aflați părerea cuiva, îi sugerați anumite chestiuni? Sunt câteva greșeli ale președintelui și, pornind de la premisa greșită că referendumul este împotriva PSD, se trage concluzia greșită că doamna Viorica Dăncilă este împotriva PSD. Este un truism, toată lumea respectă statul de drept, independența justiției, nimic în referendum nu se referă la asta, nu e împotriva cuiva care respectă aceste valori constituționale. În partid nu s-a luat o decizie, nu există vreun semnal (n.r. legat de boicot). În general, este o atitudine de ignorare a solicitărilor președintelui, ținând de greșelile făcute”, a mai spus Eugen Nicolicea.
„Eu personal nu vreau să legitimez aceste încălcări ale Constituției", a concluzionat acesta la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News