Eugen Neagoe: Nu mă mai întorc niciodată la Dinamo
Eugen Neagoe, fostul antrenor al lui Dinamo, a anunţat că nu se va mai întoarce niciodată la formaţia bucureşteană în urma criticilor primite de acesta din partea suporterilor, care i-au cerut neîncetat plecarea.
Tehnicianul a declarat că plecarea sa de la Dinamo, care a avut loc oficial la mijlocul lunii august, nu s-a făcut la cererea suporterilor, ci din cauza problemelor sale medicale, survenite la meciul Dinamo-Universitatea Craiova, scor 0-2, din etapa a doua campionatului, când Neagoe a suferit un stop cardio-respirator şi a fost transportat de urgenţă la spital.
"Niciodată nu mă mai întorc! Atât timp cât te comporţi de această manieră cum te-ai comportat. Nici nu mai are importanţă ce s-a întâmplat. Cred eu că am demonstrat la echipele la care am fost ce pot să fac. Mi-am dorit să realizez lucruri frumoase pentru că de asta am şi acceptat să merg la Dinamo. Aş fi rămas dacă nu era problema cu ablaţia. Am semnat cu ei (n.r. – suporterii) sau cum? Mă speriam de 10 oameni care voiau ei altceva? Ce, suntem in junglă? Din partea mea a venit propunerea de a pleca", a declarat Neagoe, sâmbătă, la DigiSport, transmite Mediafax.
Eugen Neagoe a anunţat că va mai rămâne fără echipă două sau trei săptămâni
Eugen Neagoe a anunţat că va mai rămâne fără echipă două sau trei săptămâni, la recomandarea medicilor, iar apoi va lua în calcul ofertele primite pentru postul de antrenor.
"Probabil în septembrie mă voi odihni, iar apoi mă voi gândi la oferte, dacă vor exista. Le-am mulţumit oamenilor de la CFR Cluj pentru ofertă. Chiar în ultimele zile am avut o discuţie cu cineva, dar le-am promis, la recomandarea meciurilor, că mă voi odihni două săptămâni. Cu Victor Piţurcă am vorbit şi aseară, dar nu despre Craiova", a mai spus Neagoe.
Eugen Neagoe s-a aflat pe banca tehnică a lui Dinamo la doar primele două partide de campionat, cu FC Viitorul (0-5) şi Universitate Craiova (0-2). În urma problemelor de sănătate apărute, interimatul a fost asigurat de antrenorul secund Sebastian Moga, care a înregistrat o victorie, cu Academica Clinceni (4-2), şi un eşec, cu Poli Iaşi (0-2). Pe 13 august, Dinamo l-a numit în funcţia de antrenor pe cehul Dusan Uhrin Jr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News