Etiopia: Președintele unei regiuni și Şeful Statului Major al armatei, uciși
Şeful Statului Major al armatei etiopiene a fost ucis de garda sa de corp la câteva ore după o tentativă de lovitură de stat în Amhara, stat regional al cărui preşedinte a fost de asemenea omorât, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al premierului Etiopiei, informează AFP şi Reuters.
Acesta a precizat pentru presă că un "comando de ucigaşi" condus de şeful securităţii din Amhara (nord-vest) a dat buzna în timpul unei reuniuni, sâmbătă după-amiaza, rănindu-l mortal pe preşedintele regiunii, Ambachew Mekonnen, şi pe un alt înalt responsabil. Puţin mai târziu, şeful Statului Major al armatei etiopiene, generalul Seare Mekonnen, a fost ucis de garda sa de corp, în cadrul unei acţiuni care pare să fi fost "un atac coordonat", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Sâmbătă seară, guvernul etiopian anunţase că o tentativă de "lovitură de stat" a fost comisă de un "grup armat" în Amhara, a doua regiune a ţării ca populaţie, fără să prezinte detalii despre aceste violenţe.
De la instalarea sa la putere, în aprilie 2018, după doi ani de tulburări în Etiopia, premierul reformator Abiy Ahmed a depus eforturi pentru democratizarea ţării. Printre altele, el a legalizat grupurile disidente, a îmbunătăţit libertatea presei şi a reprimat încălcarea drepturilor omului arestând zeci de responsabili ai armatei şi serviciilor de informaţii. De asemenea, Abiy Ahmed a lansat un program de reforme economice şi a încheiat pace cu Eritreea după peste 20 de ani de conflict.
El se confruntă însă cu tensiuni interetnice recurente, în general legate de dreptul de proprietate a pământului şi utilizarea resurselor, care degenerează frecvent în violenţe în această ţară cu peste 100 de milioane de locuitori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News