Etapa a doua de înregistrare pentru comercianții care se încadrează în SGR este disponibilă, acum, pe https://portal.returosgr.ro/, oferind posibilitatea de actualizare și adăugare de informații noi
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), anunță demararea etapei a doua în cadrul procesului de înregistrare.
Au fost actualizate informațiie referitoare la punctele de vânzare ale comercianților care comercializează băuturi din categoriile bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, care pun pe piață ambalaje primare nereutilizabile din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 litri și 3 litri și care au finalizat înregistrarea pe www.returosgr.ro. Comercianții sunt obligați să înregistreze sau să actualizeze toate punctele de vânzare de la care RetuRO va realiza colectarea ambalajelor SGR.
Aceste locuri sunt denumite Puncte de Vânzare și pot fi: manuale (consumatorii returnează produsele direct la comerciant, în magazin), automate (consumatorii folosesc mașini de colectare automată – RVM) sau exceptate (tipuri de comercianți care nu sunt obligați să opereze un Punct de Vânzare – comercianții de tip HORECA sau cei care pun în vânzare produse exclusiv online sau exclusiv prin intermediul automatelor).
De asemenea, această etapă se adresează atât comercianților care au finalizat procesul de înregistrare, cât și celor care sunt într-un stadiu intermediar.
Procesul de înregistrare sau de actualizare a informațiilor
- Accesarea portalului RetuRO https://portal.returosgr.ro/ și autentificarea utilizatorului.
- Selectarea secțiunii „Comerciant”: Pentru a adăuga sau a edita punctele de vânzare.
- Înregistrarea individuală sau în bloc: Adăugarea unui singur punct de vânzare sau a mai multora simultan prin încărcarea unui fișier CSV.
- Completarea informațiilor necesare: Numele punctului de vânzare, tipul de colectare, adresa, și altele.
- Selectarea locației de ridicare: Introducerea coordonatelor exacte.
- Verificarea și finalizarea înregistrării: Confirmarea acurateței informațiilor.
- Odată ce toate etapele sunt completate, punctul de vânzare este adăugat în sistem cu statusul „Creat”.
Înregistrarea mașinilor RVM: Exclusiv pentru punctele de vânzare al căror tip de colectare selectat este automat.
Finalizarea înregistrării
Pentru comercianții care au ales colectare manuală, după adăugarea punctelor de vânzare, este necesară înregistrarea punctului de colectare, prin editarea acestora și selectarea „Punct de colectare înregistrat”.
Pentru comercianții care au ales colectare automată sunt necesare detalii despre mașinile RVM, inclusiv numărul de serie și modelul, prin editarea punctelor de vânzare adăugate și selectarea „Punct de colectare înregistrat”.
RetuRO încurajează toți retailerii să participe activ în acest proces crucial pentru implementarea eficientă a Sistemului Garanție-Returnare în România.
Pentru mai multe informații și asistență, vă rugăm să accesați site-ul RetuRO sau să contactați serviciul clienți RetuRO.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. ( www.returosgr.ro ) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News